Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 21.12.2021

ro

21 Dec, 2021 11:49 572 Marime text

                                                                                                                 Nr. 464 din 21 decembrie 2021

 

 
BULETIN DE PRESĂ
 
Autoturism reclamat ca fiind sustras din Marea Britanie, depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud
 
La data de 20.12.2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
 
Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 26 de ani din Sângeorz-Băi și care deținea un autoturism, reclamat ca sustras din Marea Britanie, din luna noiembrie 2020. Autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 18.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști.
 
Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilirii, în cooperare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie, a modului în care autovehiculul a ajuns pe teritoriul României, documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.
 
 
Nu au respectat măsura carantinei la domiciliu și au fost sancționați contravențional
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au efectuat verificări cu privire la persoane față de care a fost luată o decizie de izolare sau carantină la domiciliu.
Pe raza localității Lechința, polițiștii au constatat că o tânără de 25 de ani, plasat în carantină la domiciliu, nu se află la adresa stabilită.
Față de aceasta a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1000 lei.
La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au efectuat verificări cu privire la persoanele aflate în carantină sau izolare.
 
În Lunca Borlesei, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani nu respectă măsura carantinei la domiciliu, fiind ulterior sancționat contravențional conform prevederilor Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.
 
În localitatea Căianu Mare, un tânăr de 20 de ani nu a fost găsit la adresa declarată pentru efectuarea perioadei de carantină.
 
A fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei, conform Legii 55/2020.
 
Pe raza localității Căianu Mic, un bărbat de 30 de ani a fost sancționat cu 1000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, nefiind găsit la adresa declarată pentru efectuarea acesteia.
 
Totodată în aceste cazuri de nerespectare a măsurii carantinei la domiciliu impuse printr-o decizie a D.S.P. a fost înștiințat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud cu privire la faptul că persoanele menționate nu a fost găsite la adresa de carantinare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii