Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:38 27 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Comunicat de presă -15.10.2021

ro

15 Oct, 2021 16:06 472 Marime text
Nr. 508390 din 15 octombrie 2021
                                                                                                                                                                                   
 
  ACȚIUNE INFORMATIV-PREVENTIVĂ,  ÎN SISTEM INTEGRAT, PE RAZA JUDEȚULUI BACĂU
 
 
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID-19.
 
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au loc în sistem integrat şi vizează, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul urmărit fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Cu ocazia controalelor în trafic, forțele de ordine verifică legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  
Conducătorii tuturor autovehiculelor verificate în trafic sunt instruiți de polițiști în privinţa respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID-19.
 
Astăzi, polițiștii băcăuani, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv, în contextul noilor modificări legislative privitoare la prevenirea infectării cu COVID-19, în scopul informării cetățenilor și operatorilor economici.

 Principalele măsuri și restricții stabilite prin H.G.nr.1090 din 2021 pentru unitățile administrative teritoriale în care incidența cumulată la 14 zile depășește sau este mai mică de 6 la 1000 de locuitori le găsiți pe site-ul Instituției Prefectului Bacău.
 
În continuare polițiștii, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu vor desfășura activități pentru ca măsurile introduse să fie cunoscute de cetățeni și totodată respectate, în vederea limitării infectării cu Covid-19.
 

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea!
 
 Întocmit,
                                                                             Inspector principal de poliţie

Ti-a placut articolul?

Comentarii