Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Comunicat de presă - 10.12.2021

ro

10 Dec, 2021 15:14 659 Marime text
Nr. 510151 din 10 decembrie 2021
                        
                                                                           
 
 
Polițiștii de siguranță școlară continuă activitățile educativ-preventive în unitățile școlare din Bacău
 
 
În această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități de informare în unitățile de învățământ din municipiul Bacău, pentru prevenirea violenței și a bullyingului.
Au fost derulate 22 de ore de prevenire la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare”, Colegiul Tehnic ”N.V. Karpen” și Colegiul Economic ”Ion Ghica”, în care polițiștii de siguranță școlară au stat de vorbă cu peste 540 de elevi privind importanța adoptării și respectării regulilor de siguranță, gestionarea conflictelor, formarea unor abilități specifice de management al agresivității, identificarea și raportarea situațiilor de violență/bullying și răspunderea legală, atât cea contravențională cât și infracțională.
Astfel de activități vor fi derulate permanent, întrucât este necesar ca elevii să înțeleagă noțiunile de agresivitate și violență, corespondența dintre comportamentul violent și delincvența juvenilă, precum și pentru creșterea capacității acestora de a se adapta la normele de conduită din societate.
Prin empatie, altruism, toleranță, respect și responsabilitate pot evita situațiile de risc, își pot stăpâni impulsurile de moment și consecințele conflictelor pot fi minimizate.
 
 
 
 
 
Întocmit,
Inspector principal de poliţie
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii