Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Alba Amplasarea radarelor în data de 16 noiembrie 2023

ro

15 Nov, 2023 13:05 479 Marime text
Nr. 101.001 din 15 noiembrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Ieri, 14 noiembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
 
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 354 de persoane și au fost verificate 198 de autovehicule.
 
Au fost constatate 72 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 24.545 lei. A fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost reținute 2 permise de conducere.
 
Au fost efectuate 46 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 11 de infracțiuni.
  •  
 
Mandat executat
 
La data de 14 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au depistat un bărbat de 48 de ani, din Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 14 noiembrie 2023, de Tribunalul Timiș.
 
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de migranți.
 
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
 
  •  
 
Reținut pentru furt
 
La data de 14 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au identificat și reținut un tânăr de 20 de ani, din Vințu de Jos, județul Alba, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 13 noiembrie 2023, în jurul orei 21.00, ar fi pătruns, prin efracție, într-un local public din Vințu de Jos, de unde ar fi sustras suma de 8.300 de lei. 
 
În cursul zilei de azi, 15 noiembrie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
 
Cercetările sunt continuate.
 
  •  
 
Infracțiune rutieră
 
La data de 15 noiembrie 2023, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat de 51 de ani, din localitatea Cenade, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Cenade, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
 
  •  
 
Accident rutier
 
La data de 14 noiembrie 2023, în jurul orei 18.00, polițiștii din Blaj au intervenit pe strada Calea Clujului, din municipiu, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești.
 
Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 84 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat o femeie de 42 de ani, din Blaj, care era angajată în traversarea străzii, prin loc nepermis.
 
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu era sub influența băuturilor alcoolice.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
  •  
 
 
Amplasarea radarelor în data de 16 noiembrie 2023 
 
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii