Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 11 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

ro

11 Nov, 2026 10:55 152 Marime text
sursa foto:Freepick.com




Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, cu sediul în comuna Valu lui Traian,  organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual, pe perioadă nedeterminată de asistent cercetare științifică (COR 213137).

Potrivit anunțului de angajare, funcția este de execuție, cu normă întreagă.

Condiții generale de participare la concurs

Poate ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidatul care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerințele specifice prevăzute în art.542 alin. (1)și (2) din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
i) cunoștințe de legislație specifică locului de muncă;

Condiții specifice de participare la concurs


Candidatul trebuie:
- Să fie absolvent cu examen de licență sau de diplomă al studiilor în învățământul universitar
de lungă durată sau absolvent cu diplomă de master în specialitate sau în domenii precum
biologie, biotehnologii, biochimie, biologie moleculară, horticultură, agricultură sau domenii
conexe. Diploma de master constituie un avantaj
- Cunoștințe privind tehnicile de analiză și diagnostic de laborator constituie un avantaj
- Abilități de utilizare a calculatorului și de prelucrare a datelor experimentale
- Capacitate de organizare, atenție la detalii și rigurozitate în desfășurarea activităților
- Disponibilitate pentru activități de laborator și activități de cercetare în teren
- Vechimea în muncă: nu necesită
- Cunoștințe de limba engleză la nivel de documentare
- Aptitudini pentru munca de cercetare-științifică
- Experiența în activități de laborator, diagnostic fitosanitar sau biologie moleculară constituie un avantaj

Atribuțiile postului

Activitatea persoanei încadrate pe postul de Asistent de cercetare științifică(ACS)se va desfășura în cadrul laboratorului în care este încadrat postul și va cuprinde activități de cercetare- dezvoltare specifice domeniului și specializării postului.

Principalele categorii de activități sunt:

-Prelevarea, pregătirea și condiționarea probelor biologice (frunze, lăstari, muguri și alte organe vegetale);
-Participarea la activități de diagnosticare virotică a speciilor pomicole;
 -Efectuarea analizelor de laborator prin utilizarea tehnicilor și metodelor specifice de diagnostic fitosanitar;
- Utilizarea aparaturii și echipamentelor specifice laboratorului;
- Pregătirea reactivilor și a materialelor necesare analizelor;
- Înregistrarea, centralizarea și interpretarea primară a rezultatelor obținute;
- Respectarea protocoalelor de lucru, a normelor de biosecuritate și a procedurilor specifice activităților de laborator;
- Participarea la activități de cercetare-dezvoltare și la elaborarea rapoartelor tehnice și științifice.
- Îndeplinirea altor atribuții prevăzute în fișa postului și dispuse de conducerea stațiunii, în condițiile legii

Atribuțiile concrete și responsabilitățile aferente fiecărui post sunt stabilite prin fișa postului.

 Dosarul de concurs

În vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea unui post de cercetare vacant, candidatul depune un dosar, care trebuie să cuprindă următoarele documente:

a) cererea de înscriere la concurs semnată, la care se anexează o declarație pe propria răspundere prin care candidatul atestă veridicitatea informațiilor prezentate în dosar;
b) propunerea de dezvoltare a carierei științifice din punctul de vedere al activităților de cercetare științifică, de maximum 5 pagini;
c) curriculum vitae semnat de către candidat;
d) lista publicațiilor științifice, lucrărilor, articolelor/studiilor, brevetelor selectate de candidat în funcție de relevanța pentru activitățile de cercetare științifică proprii;
e) fișele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale și a standardelor proprii ale unității de cercetare, completate și semnate de către candidat, după caz;
f) copia diplomei de licență sau echivalentă / masterat / doctorat, după caz.
h) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii;
i) copia certificatului de căsătorie sau dovada schimbării numelui, după caz;
j) certificatul medical care să ateste starea de sănătate corespunzătoare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cu cel mult 3 luni anterior derulării concursului;
k) declarația de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, semnată;
l) certificatul de cazier judiciar.

În cazul în care candidatul declarat câștigător deține o diplomă eliberată de o instituție de învățământ superior din afara României, acesta va prezenta, înainte de âncadrarea pe post și semnarea contractului individual de muncă, atestatul de recunoaștere sau de echivalare a diplomei, conform prevederilor legale

Curriculumul vitae al candidatului trebuie să includă:

a) studiile efectuate și diplomele obținute;
b) experiența profesională și locurile de muncă relevante ocupate anterior;
c) proiectele de cercetare, dezvoltare și inovare, dacă este cazul;
d) premii sau alte elemente de recunoaștere a contribuției științifice;
e) descrierea narativă a celor mai importante 3 realizări în tematica postului pentru care se organizează concurs - maximum 3 pagini.

Lista publicațiilor va cuprinde, după caz:

a) cel mult 10 publicații științifice considerate cele mai relevante;
b) cărți de autor și a volume editate și publicate;
c)articole / studii in extenso publicate în reviste din fluxul științific internațional principal;
d) alte lucrări și contribuții științifice.

Lucrările candidatului care nu sunt disponibile în format electronic vor fi prezentate în format fizic, la sediul din localitatea Valu lui Traian, strada Pepinierei nr.25, județul Constanța.

Dosarul de concurs poate fi depus:

-în format electronic, la adresa de email contact@scdpconstanta.ro

Sau
-în format fizic, la sediul Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, cu sediul în loc. Valu lui Traian, str. Pepinierei nr. 25, județ Constanța.

Secretarul comisiei de concurs va înregistra dosarul va comunica candidatului numărul de înregistrare și codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.

Afișarea rezultatelor obținute de candidați la probele concursului, precum și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor și a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.

În cazul în care dosarul este incomplet, candidatul poate completa documentele până la expirarea perioadei de depunere a dosarelor.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul de 10 (zece) zile lucratoare de la data afisarii anuntului pentru ocuparea postului vacant, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Informații suplimentare se pot obține la telefon: 0241/231.187, la adresa de e-mail: contact@scdpconstanta.ro, persoană de contact: Ciobanu Mirela, având funcția de secretara.

Procedura de concurs

Pentru ocuparea postului de Asistent de cercetare științifică (ACS), concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

• selecţia dosarelor de înscriere;
• proba scrisă;
• proba interviu.

Fiecare probă este eliminatorie și se va susține conform calendarului de desfășurare a concursului. Durata probei scrise este de 2 ore.

Pentru fiecare probă se apreciază de fiecare membru al comisiei de concurs prin note de la 1,00 la 10,00; Nota fiecărei probe de evaluare reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs;

Candidatul poate fi declarat câștigător numai dacă a obținut cel puțin media 8,00 și nici o notă sub 7,00 la probele de concurs.

Evaluarea va avea în vedere, după caz:

a) relevanța rezultatelor activității de cercetare, în relație cu tematica postului;
b) competențele de cercetare;
c) cunoștințele de specialitate;
d) capacitatea de analiză și interpretare a rezultatelor;
e) capacitatea de desfășurare a activităților experimentale;
f) capacitatea organizatorică, de lucru în echipă;
g) experiența profesională relevantă;
h) rezultatele științifice și contribuțiile relevante pentru domeniul postului.

Comisia de concurs poate solicita candidaților clarificări cu privire la documentele din dosarul de concurs pe tot parcursul desfășurării concursului.

 Calendarul concursului

-11.11.2026 transmitere portal posturi.gov.ro
-11.11.2026 publicare anunț concurs pe site-ul instituției

a) Dosarele de concurs se depun la sediul Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, cu sediul în comuna Valu lui Traian, str. Pepinierei nr. 25, jud. Constanța, în termen de 30 zile calendaristice de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 12.11.2026 - 11.12.2026, ultima zi de depunere a dosarelor fiind 11.12.2026, ora 14.00
b) Locul, data și desfășurarea concursului

– Selecția dosarelor va avea loc în data de 14.12.2026, ora 09.00,
– Afișarea rezultatelor va avea loc în data de 14.12.2026, ora 13.00;
– Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor va avea loc în data de 14.12.2026, până la ora 15.00,
– Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor 15.12.2026, ora 12.00
– Proba scrisă va avea loc în data de 16.12.2026, ora 10.00,
– Afișarea rezultatelor probă scrisă 16.12.2026, ora 16.00,
– Depunerea contestațiilor privind obținute la proba scrisă 17.12.2026, ora 11.00
– Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor 17.12.2026, până la ora 15.00,
– Proba interviu se susține la SCDP CONSTANTA 18.12.2026, ora 12.00,
– Afișarea rezultatelor interviului 21.12.2026, ora 10.00
– Depunerea contestațiilor privind rezultatele obținute la proba interviu 21.12.2026, până la ora 16.00
– Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor 22.12.2026, ora 12.00
– Afișarea rezultatului final al concursului 22.12.2026, ora 14.00

Tematica pentru concursul de post de asistent cercetare științifică:

1.Ciclul anual al speciilor pomicole(fenofazele inițiale și finale ale organelor vegetative și de rod)
2.Cerințele pomilor fructiferi față de factorii de mediu (sol, temperatură, lumină, apă) Tehnologii de întreținere a plantațiilor de pomi fructiferi după intrarea pe rod(sisteme de întreținere a solului, fertilizarea,irigarea)
3.Obiective generale și specifice pentru ameliorarea speciilor pomicole sâmburoase.

Bibliografie

- Sumedrea Dorin, Sumedrea Mihaela, 2011 „Pomicultura generală”, Ed. Invel Multimedia
- Braniște Nicolae, Budan Sergiu, Butac Mădălina, Militaru Mădălina, 2007. “Soiuri de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni create în România”, Ed. Paralela 45
- Cosmulescu Sina Niculina, 2021. “Pomicultură”, Ed. Universitaria Craiova
- Ghena Nicolae, Braniște Nicolae, 2003.” „Cultura specială a pomilor”, Ed. Matrix Rom
- Sestraș Radu, „Ameliorarea speciilor horticole. 2004, Ed.AcademicPres



Post de economist

Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa organizează concurs și pentru ocuparea unui  post contractual vacant, pe perioadă nedeterminată, de economist.

Postul este vacant pe perioadă nedeterminată, cu normă  întreagă.

6. Salarizarea se face conform Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului

Condiții generale 

Poate ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidatul care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerințele specifice prevăzute în art.542 alin. (1)și (2) din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
i) cunoștințe de legislație specifică locului de muncă;
b)Documente solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG 1336/28.10.2022, formularul se poate ridica și de la sediul instituției
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului; Raport per salariat
obținut din REGES
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de
familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; adeverința care atestă starea de sănătate va conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute
la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele
care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru
completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date
Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul
sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a
cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte
categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a
unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

Actele prevăzute la punctele b), c), d) și e) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea, la prima probă de concurs. Neprezentarea acestora atrage eliminarea din concurs a candidaților.

Condiții specifice de participare la concurs

Studii superioare absolvite cu diploma de licență emisă de universitate acreditată, profil economic sau
financiar ;
Cunoștințe temeinice de operare pe calculator: Windows, Microsoft Office, Excel, alte aplicații de operare pe calculator, programe informatice de contabilitate, programul sistem national de raportare forexebug
Copii ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

Competențe profesionale și aptitudini:

- capacitate intelectuală si de specialitate de a lucra într-o unitate cu profil bugetar,
- cunoașterea procedurilor specifice contabilității financiare bugetare,
- cunoașterea procedurilor contabilității de angajamente,

Atribuții și sarcini specifice postului:

- asigurarea si ținerea la zi a evidenței financiar-contabile a instituției,
- efectuarea execuției bugetare și contabilitate specifică ALOP,
- emiterea ordinelor de plată, emiterea foiurilor de vărsământ,
- efectuarea notelor contabile diverse și, în concordanță cu aplicațiile « CAB – FOREXEBUG »,
- organizarea, îndosarierea și arhivarea documentelor financiar-contabile specifice, conform normelor legale,
- efectuarea și verificarea deconturilor, organizarea și arhivarea documentelor specifice ,
- alte sarcini specifice conform fișei postului;

Conduită profesională și adaptabilitate

- comportament adecvat, etic și respectuos în raport cu colegii și terții colaboratori ai instituției.
- disponibilitate pentru lucrul în echipă și flexibilitate cu ocazia diverselor acțiuni sau proiecte organizate în cadrul unității.

Atribuțiile concrete și responsabilitățile specifice fiecărui post sunt stabilite în detaliu prin fișa postului, care constituie anexă la contractul individual de muncă.

Concursul va consta în 3 etape succesive, după cum urmează:

- selecţia dosarelor de înscriere;
- proba scrisă;
- proba interviu:

În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunţului.

În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.

După finalizarea selecţiei dosarelor se va încheia un proces-verbal, care va fi semnat de către toţi membrii comisiei.

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu mențiunea „admis” sau „respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, la sediul autorităţii ori instituției publice organizatoare a concursului.

Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor în maximum 24 de ore de la afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de către comisia de concurs.

Contestaţiile cu privire la rezultatele selecţiei dosarelor se soluţionează şi se afișează la sediul – locația instituției organizatoare a concursului în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere şi pe pagina de internet.

Proba scrisă se va desfășura în minimum 15 zile de la apariția anunțului pe portalul posturi.gov.ro.

În cadrul probei scrise se vor testa cunoștințele teoretice, în conformitate cu bibliografia, tematica și cerințele postului.

În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.

Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:

a) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
b) capacitatea de analiză şi sinteză;
c) motivaţia candidatului;
d) comportamentul în situaţiile de criză;
e) iniţiativă şi creativitate.

Fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială sau care pot constitui discriminare pe criterii de sex. Întrebările şi răspunsurile la interviu se înregistrează sau se consemnează în scris în anexa la raportul final al concursului, întocmită de secretarul comisiei de concurs, şi se semnează de membrii acesteia şi de candidat.

Candidatul declarat admis în selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul de 10 (zece) zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea postului vacant , propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Dosarele de concurs se depun la sediul SCDP Constanţa până la data de 25.11.2026, ora 12.00. Informații suplimentare se pot obține la telefon: 0241/231.187, la adresa de e-mail:  contact@scdpconstanta.ro, persoană de contact: Ciobanu Mirela, având funcția de secretară. 

 Calendarul concursului


- termenul de depunere a dosarelor în data de 25/11/2026, ora 12:00, la sediul instituţiei;
- selecția dosarelor în data de 27/11/2026, ora 10:00, la sediul instituţiei;
- afişarea rezultatelor selecției dosarelor în data de: 27/11/2026, ora 12:00, la sediul instituției.
- termen de contestare la selecția dosarelor în data de 02/12/2026, ora 12:00, la sediul instituției.
- afişarea rezultatelor la soluţionarea contestaţiilor privind selecția dosarelor în data de 03/12/2026, ora 12:00, la sediul instituţiei.

Proba scrisă:

- proba scrisă în data de 07/12/2026, ora 10:00, la sediul stațiunii;
- afișarea rezultatelor de la proba scrisă în data de 07/12/2026, ora 14:00, la sediul stațiunii.
- termenul de depunere a contestațiilor la proba scrisă în data de 08/12/2026, ora 14:00, la sediul instituției;
- afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor probei scrise în data de 08/12/2026, ora 15:30, la sediul instituției;

Proba interviu:
- proba interviu în data de 09/12/2026, ora 10:00, la sediul stațiunii;
- afișarea rezultatelor de la proba interviu în data de 09/12/2026, ora 14:00, la sediul stațiunii.
- termenul de depunere a contestațiilor la proba interviu în data de 10/12/2026, ora 14:00, la sediul stațiunii;
- afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor probei de interviu în data de 10/12/2026, ora 15:00, la sediul instituției;
- Afișarea rezultatelor finale în data de 10/12/2026, ora 16:00, la sediul instituției;

Tematica pentru concursul de economist:

1. Reguli privind cheltuielile bugetare, execuția bugetară, finanțarea instituțiilor publice
2. Contabilitatea instituțiilor publice
3. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice
4. Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestora
5. Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
6. Registrele de contabilitate, reconstituirea documentelor financiar-contabile pierdute sau distruse, arhivarea și păstrarea registrelor și a documentelor financiar-contabile, nomenclatorul documentelor financiar-contabile
7. Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcțiune aparținând instituțiilor publice
8. Registrul de casă
9. Codul fiscal
10. Achzitii publice si managementul contractelor

Bibliografie:

- Legea 500/2002- privind finanțele publice, cu completările și modificările ulterioare
-Legea contabilității nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare
-Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare
- Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1140/2025, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare legale
-Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1917/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1186 și 1186 bis din 29 decembrie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de Conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare
-Ordinul nr.3461/25.11.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fizice corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare
- OMFP nr.2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natură a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
- OMEF nr.2634 din 05 noiembrie 2015 privind documentele financiare contabile
-Hotărârea nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice cu modificările și completările ulterioare
-Registru de casă – Legea 70/2025 cu modificările și completările ulterioare
- OUG 57/2019 privind codul administrativ
- OSGG 600/2018 acte normative privind controlul financiar preventiv
- Legea 98/2016 legislatia achizitiilor publice

Citește și
Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Hârșova angajează. Unitatea medicală caută economist

Ti-a placut articolul?

Comentarii