Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 250 de politisti vor fi prezenti la datorie cu ocazia sarbatoririi zilei de 1 Mai – Ziua Internationala a Muncii

ro

29 Apr, 2010 17:14 1414 Marime text

Peste 250 de poliţişti vor fi prezenţi la datorie cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii

 Pentru zilele de 1 şi 2 Mai a.c., conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a dispus adoptarea unor măsuri speciale în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică în zonele şi staţiunile de pe litoral unde se aşteaptă un aflux de turişti.
 
În această perioadă, dispozitivele de menţinere a ordinii publice vor fi organizate în patrule mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, acţionând cu precădere, în staţiunile şi în zonele turistice de pe litoralul Mării Negre unde vor avea loc manifestări cultural-sportive, serbări câmpeneşti precum şi în locurile şi mediile cu afluenţă de persoane.

La nivelul I.P.J. Constanţa rezervele de intervenţie vor fi pregătite să intervină oricând, pentru sprijinirea elementelor de dispozitiv existente, în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite.

Măsuri specifice de fluidizare a traficului şi prevenire a accidentelor rutiere vor fi luate de către poliţiştii Serviciului Rutier, ce vor fi prezenţi pe principalele artere din zonele turistice, fiind cunoscut faptul că drumurile către litoral (mai ales D.N. 39) cunosc valori ridicate de trafic în această perioadă. De asemenea, în această perioadă, aparatura de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare va fi folosită la capacitate maximă de către toate formaţiunile teritoriale de poliţie rutieră.

Pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, se vor intentifica acţiunile de prevenire şi combatere a infracţiunilor în apropierea barurilor, cluburilor şi a restaurantelor din staţiunile de pe malul Mării Negre.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor vor organiza acţiuni şi controale la agenţii economici ce oferă spre vânzare bunuri şi produse alimentare la serbările câmpeneşti, în pieţe, târguri pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor specifice, asigurându-se protecţia cetăţenilor în calitate de cumpărători şi consumatori.
    
  
  COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii