Incendiu într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei. O femeie salvată din calea flăcărilor
Incendiu într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei. O femeie salvată din calea flăcărilor
198
Marime text
La data de 14 octombrie 2026, în jurul orei 20:25, structurile din cadrul MAI - poliţiştii din cadrul Secţiei 24 Poliţie şi pompieri din cadrul ISU BIF au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu într-un apartament din Sectorul 5 al Capitalei.Potrivit Poliției Capitalei, având ca prioritate protejarea vieţii şi integrităţii persoanelor, precum şi prevenirea producerii unor consecinţe grave, poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, demarând activităţile specifice în astfel de situaţii.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că incendiul era însoţit de degajări importante de fum. Cu promptitudine şi profesionalism, aceştia au acţionat pentru evacuarea locatarilor şi delimitarea zonei, contribuind la protejarea persoanelor aflate în pericol şi la desfăşurarea în siguranţă a intervenţiei pompierilor.
De asemenea, la adresă au intervenit şi echipaje de pompieri, care au acţionat prompt pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind să împiedice extinderea acestuia la alte imobile sau bunuri.
Din primele verificări, a reieşit că incendiul s-a manifestat prin degajări dense de fum şi flacără deschisă, în interiorul unui apartament.
Din interiorul locuinţei a fost evacuată o femeie, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajele de specialitate. Aceasta prezenta semne de intoxicaţie cu fum şi a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare“ - a transmis Poliția Capitalei
Intervenţia evidenţiază importanţa cooperării eficiente dintre poliţişti, pompieri şi echipajele medicale, fiecare echipă acţionând coordonat, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă şi protejarea vieţii.
PRECIZĂRI:Profesionalismul, promptitudinea şi cooperarea interinstituţională fac diferenţa în momentele în care fiecare secundă contează. Dincolo de intervenţia în sine, obiectivul comun rămâne acelaşi: salvarea de vieţi şi prevenirea unor consecinţe grave.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“ - conform Poliției Capitalei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


