Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:02 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

POLIŢIŞTII CONSTĂNŢENI PARTICIPĂ LA FESTIVITĂŢILE ŞCOLARE

ro

11 Jun, 2013 19:24 416 Marime text
În baza Planului de măsuri privind creşterea gradului de siguranţă al elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa participă la festivităţile şcolare alături de elevi.
Astfel, pentru clasa a VIII-a , clopoţelul sună pentru ultima dată la Şcoala Gimnazială Nr.28 “Dan Barbilian” Constanţa, iar poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la data de 10 iunie a.c., începând cu orele 17.00 au fost prezenţi la festivitatea de încheiere a clasei a VIII-a, unde tradiţia şcolii, păstrată ani la rând, presupune înmânarea cheii  şcolii, cartea de onoare şi clopoţelul, claselor de a VII-a.
La rândul lor, poliţiştii au oferit câteva sfaturi preventive elevilor, pentru prevenirea victimizării minorilor cât şi de prevenire a delincvenţei juvenile.
Deoarece se apropie vacanţa bine-meritată, pentru a preveni implicarea copiilor în evenimente care ar putea avea urmări negative, poliţiştii le–au recomandat urmatoarele:
-  Atunci când se întâmplă să asiste la o ceartă sau o bătaie, să alerteaze imediat personalul de securitate şi, înainte de a interveni în mod direct, să încerce să-i convingă pe alţii să îi ajute, pentru că, altfel, intenţia de aplanare a conflictului poate fi prost înţeleasă şi se poate deveni, parte activă în conflict.
- Dacă atingi sau împingi involuntar pe cineva, prezintă-i scuzele şi nu te gândi la ceea ce alţii pot să creadă despre tine dacă procedezi aşa.
- Dacă vreun coleg sau prieten te roagă să faci ceva cu care tu nu eşti de acord refuză categoric, indiferent de ameninţarile primite. Mergi la un adult (profesor, psiholog şcolar, parinţi, poliţist) şi solicită sprijin ori de câte ori eşti ameninţat, şicanat sau umilit de alţi colegi.
- Dacă intri într-o dispută cu un alt coleg, fii primul care renunţă. Aminteste-ţi că urmarea acesteia poate fi: rănirea ta sau punerea ta într-o lumină proastă, putând fi catalogat ca bătăuş de cei din jur.
SFATURI PENTRU VIITOR
Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Când este vorba de prieteni, calitatea contează, nu cantitatea. Evitaţi tovărăşia persoanelor violente, delincvente şi conflictuale. Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi, pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe. Învăţaţi să spuneţi NU atunci când consideraţi că este cazul. Trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile. Atrageţi atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale. Respingeţi propunerile cunoscuţilor de a participa la anumite “distracţii” (consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale si fizice). Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă. Apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.
În calitate de pietoni, traversaţi doar prin locurile special amenajate:
- trecerile de pietoni, şi doar pe culoarea verde a semaforului.
- evitaţi plimbările cu bicicletele sau role pe arterele principale, folosind doar pistele amenajate în acest scop.

Ti-a placut articolul?

Comentarii