Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:12 12 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ultima zi a campaniei informativ-preventive ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun,, activităţile s-au derulat la serviciul de actiuni speciale dar şi la unităţile de învăţământ din Eforie şi Năvodari

ro

05 Apr, 2013 20:37 1094 Marime text
La data de 5 aprilie a.c., continuând activităţile derulate în cadrul programului intitulat ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun,, ce se desfăşoară la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ, luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au primit vizita elevilor clasei a IV-a B, din cadrul Liceului Lucian Blaga, din Constanţa.
Cu această ocazie, atât elevilor cât şi profesorilor însoţitori, le-au fost prezentate autospecialele de intervenţie, o parte din armamentul din dotare, sala de pregătire fizică, precum şi câteva metode de autoapărare. 
           Pe parcursul activităţilor, profesorii însoţitori au precizat că i-au adus pe elevi cu scopul de a-i face să înţeleagă cât mai bine ce presupune meseria de poliţist.
           Tot în această zi, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii au informat elevii Şcolii Gimnaziale din Eforie Nord si pe cei ai Şcolii Grigore Moisil - Năvodari asupra modului cum pot preveni un comportament delincvent.
„Cum să devii poliţist” este una dintre temele pregătite pentru elevi în săptămâna de activităţi extraşcolare ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!,,. Cunoscută în 2012 ca "Şcoala altfel", săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" le oferă elevilor şi anul acesta, în perioada 1-5 aprilie, ocazia de a vizita instituţii publice şi de a cunoaşte activitatea angajaţilor acestora.

           Activităţile derulate de poliţiştii au avut drept scop dezvoltarea abilităţilor de protecţie personală în rândul elevilor, părinţilor, cadrelor didactice în vederea reducerii riscului de a deveni victimă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii