Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:10 24 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ- Prevenirea furturilor din autoturisme

ro

19 Apr, 2013 19:52 408 Marime text
Astăzi, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat şi efectuat acţiuni de informare a cetăţenilor, pe raza municipiului Constanţa, ce au vizat prevenirea comiterii furturilor din autoturisme.
 
Infracţiunea de furt din autoturisme reprezintă una dintre faptele penale ce se comite cel mai facil. Pentru făptuitori nu există o preferinţă pentru bunurile sustrase din autoturisme, aceştia însuşindu-şi practic tot ce se poate lua din autoturism şi se află la vedere.
Potrivit analizelor statistice efectuate, s-a constatat că furturile din autoturisme se produc atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, iar un factor favorizant este reprezentat şi de faptul că cetăţenii lasă diverse obiecte la vedere în maşini.
Având în vedere aceste considerente Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa continuă campania informativă de prevenire a cetăţenilor, cu privire la riscurile şi neplăcerile provocate de implicarea în acest gen de infracţiuni, în calitate de victime.
  Acţiunea a demarat în zona Piaţa Ovidiu începând cu ora 09.30, ocazie cu care poliţiştii au verificat autoturismele parcate pe străzile Traian, Sulmona, Petru Rareş, C.A. Rosseti, Mircea cel Bătrân, Marcus Aurelius, Dimitrie Cantemir şi Calatis, constatând că oamenii îşi lasă în autoturisme la vedere bunuri cum ar fi: serviete, documente originale sau xerocopiate, copii de de acte de identitate, documente bancare sau instrumente de plată, chei, dispozitive de stocare a informaţiilor, obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte, aparatură electronică. Poliţiştii au purtat discuţii cu proprietarii autoturismelor, recomandându-le să evite aceste situaţii, ce i-ar putea implica într-un eveniment neplăcut, având drept urmare pierderea de timp preţios la autorităţi, societăţi de asigurare sau service-uri auto, totodată fiindu-le înmânate pliante cu sfaturi preventive.
Activitatea a continuat în partea a doua a zilei în intervalul 15.00 – 16.30, perioadă de timp în care s-a constatat că sunt înregistrate astfel de sesizări, în zona Pieţei Tomis II şi a bulevardului Mircea cel Bătrân.
 
Poliţiştii constănţeni vă asigură de întreaga lor solicitudine şi promptitudine şi vă mulţumesc pentru sprijinul acordat.
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.
 
  Rubrică cu caracter preventiv
  Ce mai lasă constănţenii prin autoturisme

Ti-a placut articolul?

Comentarii