Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:14 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ - IPJ - 13 ianuarie 2015

ro

13 Jan, 2015 13:43 1329 Marime text
 
         Bănuit de comiterea unei tâlhării reţinut de către poliţiştii constănţeni
În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în cazul unei tâlhării comise la data de 05 ianuarie a.c., a fost identificat ca bănuit de comiterea faptei, C. Cristinel-Gabriel, de 18 ani, din localitatea Corbu.
Acesta, la data de 05.01.2015, în jurul orei 17.30, sub pretextul că doreşte să cumpere un telefon mobil de ultimă generaţie, s-a întâlnit în scara unui bloc din municipiul Constanţa cu vânzătorul (tânără în vârstă de 32 de ani) şi prin violenţă l-a deposedat de bunul respectiv.
           La data de 12.01.2015, poliţiştii Postului de Poliţie Corbu, l-au depistat pe C. Cristinel-Gabriel, care a fost preluat pentru cercetări de către  lucrătorii B.I.C, aceştia reţinându-l pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând ca la data de 13.01.2015 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea luării măsurii arestării preventive.
          
 
         Bănuiţi de comiterea unui furt de combustibil, identificaţi de către poliţiştii Secţiei 2
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Secţiei 2 i-au identificat pe I. Dănuţ, de 28 ani şi pe I. Adi, de 17 ani, ambii din localitatea Gârliciu, bănuiţi că la data de 10.01.2015 ar fi sustras 20 de litri de combustibil dintr-un autoturism parcat în municipiul Constanţa.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitului, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.
 
 
Identificat şi reţinut de poliţiştii din Mangalia
La data de 12.01.2015, poliţiştii din Mangalia l-au depistat pe M. Memet, de 44 ani, din localitate, bănuit că în perioada 22-24.11.2014 ar fi sustras dintr-o societate comercială bunuri electronice în valoare de 7.800 lei.
 Acesta a fost reţinut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a susnumitului şi recuperarea prejudiciului.
 
 
Cercetat în stare de libertate pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere
În noaptea de 11/12.01.2015, ora 01.00, poliţiştii rutieri din Medgidia l-au depistat în trafic pe M. Iulian, de 47 ani, din localitate, care conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.
Iniţial s-a încercat oprirea acestuia în Medgidia, dar nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, oamenii legii blocându-l pe DN.22C, cu sprijinul colegilor din cadrul  Postului de Poliţie Castelu.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
 
În noaptea de 11/12.01.2015, poliţiştii din Ovidiu l-au depistat şi scos din trafic pe G. Erdal, de 24 ani, care conducea un autoturism în condiţiile în care se afla sub influenţa alcoolului.
S-a întocmit dosar penal.
 
 
Cercetaţi în stare de libertate de către poliţiştii Secţiei 4 Rurale Medgidia
La data de 12.01.2015, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 4 Rurale Medgidia (P.P.Tortomanu), au depistat 4 tineri, din localitate, care încărcau într-o autoutilitară mai mulţi spalieri sustraşi în perioada noiembrie -decembrie 2014, din viile Fermelor 4 şi 5.
Prejudiciul, evaluat în primă fază la suma de 8.000 lei, a fost recuperat, în cauză fiind întocmit dosar penal.
 
 
Depistaţi în flagrant de poliţiştii din Eforie
La data de 12.01.2015, patrula mixtă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Eforie a depistat o femeie în vârstă de 33 ani şi un minor de 14 ani în timp ce forţau o uşă metalică de acces în Biblioteca Orăşenească.
Persoanele în cauză sunt cercetate în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.
 
 
 
   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii