Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:52 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presa IPJ

ro

14 Apr, 2013 14:50 361 Marime text
La nivelul judeţului au fost organizate 8 acţiuni, fiind aplicate 29 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.650 lei.

    INFRACŢIUNI JUDICIARE

             Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate minorii T. O. C., de 15 ani, A. A., de 17 ani şi I. M., de 14 ani, toţi din Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
             Suspecţii care în ziua de 13.04.2013 au depistaţi de un echipaj de jandarmi, sunt bănuiţi de pătrunderea într-un spaţiu dezafectat aparţinând grădinii de vară Arenele Tomis, şi sustragerea din interior a parchetului laminat, prin demontare, pe o porţiune de 6-7 metrii pătraţi.
          Prejudiciul cauzat urmează a fi comunicat de către partea vătămată.
          Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate şi respectarea dispoziţiilor legale în privinţa minorilor.

  Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate pe T. Ionel Costel, de 36 de ani, din Valu lui Traian, suspectat că în ziua de 13.04.2013 a sustras mai multe bunuri dintr-un supermarket.
Prejudiciul în valoare de 50 lei a fost restituit unităţii păgubite.

           La data  de 13 aprilie a.c., ora 23.05, poliţiştii din Băneasa au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în satul Negureni se află în derulare un scandal.
          Având în vedere sesizarea, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului stabilind că în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, B. Sorin de 31 de ani, din Negureni, a fost agresat fizic de către S. Cosmin, de 25 ani şi S. Valentin, de 24 de ani, din aceeaşi localitate.
           Victima a fost transportată la spitalul din Băneasa, fiind diagnosticat cu „traumatism cranio cerebral acut închis” şi nu a necesitat internarea.
          Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 180 alin. 1 din Codul penal.


ALTE EVENIMENTE SESIZATE

           La data de 13.04.2013 poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul un bărbat de 82 de ani, a căzut de la balconul apartamentului său, situat pe strada Ecaterina Varga, din municipiul Constanţa. În urma impactului cu solul la scurt timp bărbatul a decedat.
          Cadavrul a fost depus la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.
          Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

              În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.400 lei.

          Accidente rutiere

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 22.20, A. Alin Gabriel, de 24 de ani, din Tulcea, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către municipiul Constanţa şi ajungând la Km 250 + 700 m, pe raza localităţii Tariverde,  a intrat în coliziune cu un cal care se afla pe partea carosabilă nesupravegheat, rezultând vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto.

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, B. C. Gabriel, de 44 de ani, a condus o motocicletă pe strada Ion Adam dinspre strada Ion Raţiu către strada Nicolae Iorga şi ajungând în dreptul unui imobil, loveşte o groapă în partea carosabilă după care se dezechilibrează şi cade pe partea carosabilă. În urma impactului conducătorul motocicletei se accidentează uşor. Ulterior s-a stabilit că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice ( 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat ).

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 20.42, B. Dan, de 24 de ani, a condus un autoturism pe strada Dobrilă Eugeniu, dinspre strada Dispensarului către bulevardul Tomis şi ajungând în dreptul bisericii „Trei Ierarhi”, dorind să parcheze autoturismul, a efectuat manevră de mers înapoi, ocazie cu care a accidentat uşor minora F. R. A., de 16 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea stângă a conducătorului auto.

La data de 13 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Medgidia au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident pe raza de competenţă. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, în jurul orei 09.40, L. M. Alexandru, de 24 de ani, din Constanta, a condus un autoturism pe raza localităţii Valea Dacilor, dinspre municipiul Medgidia către localitatea Siminoc, şi ajungând în dreptul unui imobil surprinde şi accidentează uşor minorul M. R. M., de 8 ani, din Valea Dacilor, care, nesupravegheat, traversează strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Ti-a placut articolul?

Comentarii