Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furt de fier vechi din portul Constanta - 02.02.2009

ro

02 Feb, 2009 00:00 820 Marime text

Sâmbătă, 30 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, în zona Poarta 1 Port Constanţa, o echipă din cadrul grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS" a depistat pe D. GIUMAZIE de 43 ani, din Constanţa, care sustrăsese cantitatea de 80 kg fier vechi din incinta portului. Femeia a declarat că a intrat în incinta portului printr-o spărtură din gardul împrejmuitor şi a ieşit prin punctul de acces Poarta 1.

Duminică 1 februarie a.c., orele 19.30, în zona Poarta 1 Port Constanţa, a fost depistat P. KIRIAC de 58 ani, din Tulcea, locuind fără forme legale în Constanţa, care sustrăsese 20 kg aluminiu din incinta portului.

Jandarmii aflaţi în serviciul de patrulare au observat un bărbat care a arunct o geantă peste gardul împrejmuitor al portului, după care a sărit şi el.

Fiind întrebat despre scopul prezenţei sale în zonă, P.K. a declarat că a pătruns în incinta portului Constanţa, de unde a sustras aluminiul cu scopul de a-l valorifica la un centru de colectare a deşeurilor metalice.

În ambele situaţii, au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Comerţ ilicit cu parfumuri

În data de 1 februarie a.c., orele 09.30, cu prilejul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a altor fapte antisociale în zona târgului săptămânal de pe b-dul A. Vlaicu din municipiul Constanţa, un echipaj din cadrul Grupării de jandarmi Mobile „TOMIS" a depistat pe B. COSTEL de 23 ani, din Constanţa, care oferea spre vânzare mai multe flacoane de parfum, diferite mărci de renume, pe care le avea expuse pe capota autoturismului. B.C. nu deţinea acte de provenienţă a mărfii şi nici autorizaţie de comercializare a produselor.

În cauză, au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comerţ ilicit, dosarul fiind înaintat parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

A vrut să-şi apere orgoliul cu un topor

În data de 2 februarie a.c., orele 02.00, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS", a acţionat la sesizare prin apelul de urgenţă 112, pentru aplanarea unui scandal produs la o pizzerie din municipiul Constanţa.

Aflat la o pizzerie din municipiul Constanţa şi în mod evident sub influenţa băuturilor alcoolice, P. DORU de 28 ani din Constanţa, a dorit să-l „cinstescă" pe patronul localului. Fiind refuzat, P.D. s-a înfuriat şi a pornit scandalul, fiind necesară evacuarea sa de către agenţii de pază.

Cu orgoliul rănit, bărbatul s-a dus acasă, de unde a luat un topor, cu care s-a întors la pizzerie, hotărât să-şi facă dreptate.

A fost imobilizat de agenţii de pază în momentul în care încerca să-l lovească pe patron şi predat echipei de jandarmi, care l-a condus la sediul unităţii, unde au fost întocmite pe numele său actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port fără drept al armelor albe... şi ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate de lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa.         

Braconaj piscicol pe lacul Tăbăcărie din municipiul Constanţa

Duminică, 1 februarie a.c., în jurul orelor 20.30, o echipă de ordine şi siguranţă publică aflată în serviciul de patrulare în zona lacului Tăbăcărie din municipiul Constanţa, a observat pe apa lacului, o barcă pneumatică în care se aflau doi bărbaţi care verificau cu atenţie plase de pescuit instalate în apă.

Datorită nemulţumirii în legătură cu greutatea plaselor sau observând că sunt urmăriţi, cei doi s-au răzgândit şi au întors barca spre mal, fără a mai scoate plasele şi au încercat să părăsească zona cu un autoturism, fiind însă opriţi de jandarmi.

Întrebaţi despre scopul prezenţei lor în zonă, a bărcii pneumatice, celor 10 saci de rafie şi uneltelor pescăreşti găsite în portbagajul maşinii, cei doi au declarat că au dorit să facă o plimbare pe lac dar s-au răzgândit.

În prezenţa unui inspector al A.N.P.A. Constanţa, din apa lacului s-au scos aproximativ 2,5 km de plasă monofilament şi cantitatea de peste 300 kg peşte din specia caras.

Au fost ridicate în vederea confiscării barca pneumatică, plasa monofilament şi o cange tip ancoră, folosită la agăţarea şi scoaterea plaselor din apă.

Peştele a fost predat uni centru de comercializare, în vederea valorificării.

În cauză au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj piscicol şi deţinere de plasă monofilament, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Locotenent colonel
SORIN MUSTĂŢEA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii