Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fortele Navale Romane - plecare Fregata la misiune internationala

ro

28 Oct, 2010 17:59 1425 Marime text
Vineri, 29 octombrie, începând cu ora 9.00, în portul militar Constanţa, va avea loc ceremonia prilejuită de plecarea Fregatei "Regele Ferdinand" în misiune la operaţia "Active Endeavour".

Fregata românească va executa în Marea Mediterană, în perioada 1-30 noiembrie, misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal, alături de alte nave şi forţe aflate sub comandă NATO.

Misiunea reprezintă a şasea participare a Forţelor Navale Române la această operaţie militară prin care ţara noatră contribuie activ la sporirea securităţii în Europa.

Fregata este comandatã de căpitan-comandorul Mihai Panait şi are la bord, pentru această misiune, un echipaj alcătuit din 203 marinari.

La ceremonie au fost invitaţi să participe, alături de familiile echipajului, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii