Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare preventiva 19.12.2008

ro

19 Dec, 2008 18:21 858 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ de la Direcţia Naţională Anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,  a inculpatului VASILE VIOREL, procuror Şef Secţie Urmărire Penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită.          

În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 21 noiembrie 2008, inculpatul  Vasile Viorel, procuror - şef Secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Caraş - Severin, a pretins de la un denunţător suma de 1.200 RON pentru a dispune o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

La data de 24 noiembrie 2008, inculpatul a fost prins în flagrant delict, în biroul său, în timp ce primea de la denunţător suma de 800 lei.

La data de 13 noiembrie 2008, inculpatul Vasile Viorel a pretins de la un alt denunţător mai multe produse alimentare, bunuri pe care le-a primit în data de 24 noiembrie 2008, anterior momentului prinderii în flagrant. În schimb, inculpatul a dispus o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

La data de 24 noiembrie 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de procuror a inculpatului Vasile Viorel.

La data de 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului Vasile Viorel.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii