Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - DIICOT

ro

16 Jul, 2014 12:49 1301 Marime text
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, având suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații și Departamentului de Informații și Protecție Internă, au documentat activitatea infracțională a unei grupări criminale cu caracter transfrontalier, axată pe trei direcții de acțiune: trafic de substanțe cu caracter psihoactiv, skimming și fraudarea firmelor de transferuri monetare situate, de regulă, în state din centrul și vestul Europei.     

Față de membrii grupului infracţional organizat există suspiciunea rezonabilă că au instalat fraudulos un program informatic (malware) în sistemul informatic folosit şi pentru servicii copy-shop de un agent/subagent de transferuri monetare, aflat de regulă în ţări din centrul şi vestul Europei (de ex. Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia, Norvegia, etc.), sistem informatic pe care au ajuns astfel să-l controleze de la distanţă.
        Prin intermediul altui sistem informatic (de ex. telefon mobil) au fost introduse în sistemul informatic infectat/controlat de la distanţă date informatice nereale privind expedierea unei sume de bani de către un expeditor fictiv către un beneficiar real care ridica banii de la un alt agent, de regulă din România.
        Paguba a fost suportată fie de francizor (agentul/subagentul al cărui sistem informatic a fost efectiv controlat), fie chiar de către francizor – societăți internaționale de transfer monetar, de regulă pentru sume de bani mai mari, raportat şi la bonitatea agentului/subagentului implicat.
        Până în prezent a fost determinată o pagubă de peste 800.000 USD numai la un francizor.
        O parte dintre membrii grupului infracţional organizat desfăşurau şi activităţi de skimming, falsificare de instrumente de plată electronică şi punere a lor în circulaţie prin retrageri frauduloase de numerar. Banii obţinuţi au fost investiţi în bunuri mobile şi/sau imobile ori depuşi în conturi bancare sau transferaţi prin intermediul societăților de transfer monetar, în scopul de a li se ascunde originea ilicită.
        Unul dintre membrii grupului şi-a constituit în paralel o reţea de procurare, preparare şi distribuţie produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (ce conţin 5F-PB22, un cannabinoid sintetic, substanţă psihoactivă nouă în înţelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Europei).
        În cursul acestei zile, sub coordonarea procurorilor DIICOT a fost declanșată o operațiune de mare amploare, pentru anihilarea grupului infracțional organizat fiind efectuate 112 percheziții domiciliare în România la care au participat polițiști din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, București, Pitești, precum și lucrători de la Inspectoratul Județean de Poliție Dolj, de la Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.
        Cu sprijinul autorităților judiciare franceze, au fost efectuate simultan percheziții și în Franța, unde unii dintre membrii grupării desfășurau acțiuni de skimming, în aria metropolitană Paris.
        Întreaga acţiune a beneficiat de sprijinul EUROPOL.
        La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova urmează să fie conduse  pentru audieri peste 100 de persoane, majoritatea beneficiare ale sumelor de bani transferate fraudulos prin instalarea programului informatic malware.
        Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii