Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:51 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La finele primelor 8 luni din 2013 Evoluţii mixte ale "greilor" economiei germane

ro

11 Sep, 2013 17:20 524 Marime text
Acţiunile Metro şi Deutsche Post au înregistrat un avans considerabil
 
Indicele DAX (care reflectă evoluţiile principalelor 30 de companii listate la Frankfurt Stock Exchange) a avut în 2012 un an de excepţie, cu o creştere de aproape 30%. Apoi, după un start bun în prima parte a lui 2013, indicele de referinţă al bursei germane a marcat- în ultimele luni- o serie de scăderi, ajungând la finele lui august să înregistreze o creştere destul de modestă, uşor peste 4%, faţă de începutul anului curent. "Acţiunile multor companii mari germane au marcat scăderi în special în perioada iunie-august, pe fondul unui cumul de factori, între care- în unele cazuri- obţinerea unor rezultate financiare sub aşteptări pe trimestrul al doilea, implicaţiile globale ale anunţurilor FED privind posibila reducere a stimulentelor monetare din SUA, şi, desigur, speculaţiile privind o eventuală intervenţie militară în Siria, pieţele "exprimând îngrijorarea" că o astfel de acţiune ar putea avea consecinţe în ceea ce priveşte ritmul de creştere a economiei mondiale", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

În cele mai multe cazuri, scăderile înregistrate la bursă de mari companii germane nu au fost spectaculoase; între acţiunile care s-au depreciat la finele lui august comparativ cu valorile avute de fiecare la începutul lui ianuarie s-au aflat SAP (cu aproape -10%, fără a fi cea mai mare scădere), BASF (cca -9%), Lufthansa (aproximativ -7%), BMW (în jur de -5%), Volkswagen (o scădere de sub 2%) etc. "Să ne reamintim însă că multe dintre companii au avut creşteri foarte consistente la bursă în 2012, de exemplu acţiunile SAP, BMW şi Volkswagen au crescut cu peste 38- 40% anul trecut", a precizat Silviu Pojar.

Primele 8 luni ale anului curent au consemnat un parcurs bun pentru multe firme germane de notorietate mondială, care au înregistrat creşterea valorilor acţiunilor lor la sfârşitul lui august faţă de cotaţiile avute de fiecare la începutul lui ianuarie; între acestea s-au aflat acţiunile Daimler, care s-au apreciat cu aproape 24%, Adidas cu cca 18%, Bayer cu cca 16%, Deutsche Telekom cu cca 10% etc.
Un avans considerabil au înregistrat în perioada analizată Metro, cel mai mare retailer din Germania, şi Deutsche Post, cel mai mare operator de servicii de profil din Europa. Metro, afectat în ultimii ani de criza din Europa şi scăderea consumului, a intrat într-o amplă restructurare, ale cărei efecte favorabile s-au reflectat în rezultatele financiare din 2013: raportările companiei privind trimestrul al doilea au depăşit aşteptările pieţei, iar acţiunile Metro au atins maximul ultimelor 16 luni, cumulând o creştere de cca 30% la sfârşitul lui august comparativ cu începutul anului curent. O creştere de aproape 30% au avut în primele opt luni ale acestui an şi acţiunile Deutsche Post, după o performanţă remarcabilă inclusiv în 2012. "Deutsche Post reprezintă o poveste de succes: fostă companie de stat- Poşta Germană- a intrat la finele anilor '80 într-un amplu proces de restructurare şi modernizare, derulat pe parcursul multor ani şi continuat cu listarea la bursă în anul 2000. Strategiile de business au ajutat Deutsche Post să treacă prin criza europeană fără căderi majore, întrucât compania s-a extins în ultimii ani pe anumite segmente ale pieţelor emergente", a precizat Silviu Pojar. Deutsche Post a anunţat extinderea considerabilă a reţelei sale în perioada următoare pentru a putea susţine aşa cum trebuie creşterea expediţiilor de colete ca urmare a dezvoltării comerţului online. Luna trecută, compania şi-a crescut estimările privind veniturile pe anul în curs, iar acţiunile sale au atins maximul ultimilor 5 ani.
"Bursa germană rămâne în atenţia investitorilor în perioada următoare, în contextul în care companiile germane vor beneficia de anumite evoluţii aşteptat pozitive pentru economia UE; să nu uităm că cca 70% dintre exporturile Germaniei au mers anul trecut către ţări europene. În acelaşi timp, din ce în ce mai multe firme germane vor avansa cu strategiile lansate în anii trecuţi, menite să le eficientizeze activitatea în contextul economic actual şi la orizontul anilor post-criza", a precizat Silviu Pojar.
 (Această analiză constituie partea a opta din seria „Investiţiile în acţiuni: bursele lumii”).
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Info Noble Securities
In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities. Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii