Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC vrea să știe cam cât ar costa verificarea tehnică a documentației pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic

ro

05 Feb, 2021 00:00 3228 Marime text
  • Consiliul Județean Constanța solicită o estimare de preț pentru serviciile de verificare tehnică a documentației tehnico-economice pentru proiectul privind restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic.
  • Data limită pentru transmiterea propunerilor este 10 februarie 2021, iar data limită pentru consultare este 11 februarie 2021.
  • La sfârșitul verii 2020, a fost semnat contractul pentru „Restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic“, cu firma desemnată câștigătoare a licitației, respectiv compania italiană Giano Restauri.

Consiliul Județean Constanța a anunțat că va consulta piața în legătură cu „Servicii de verificare tehnică a documentației tehnico-economice“ pentru proiectul „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic“.

Anunțul a fost publicat recent în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe www.licitatiapublica.ro.

Potrivit datelor oficiale, se solicită o estimare de preț pentru serviciile de verificare tehnică a documentației tehnico-economice pentru proiectul privind restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic.
 

Ce specialiști sunt căutați

Printre persoanele chemate să răspundă consultării publice se numără personalul corespunzător cerințelor Ministerului Culturii pentru imobile aflate în Lista Monumentelor Istorice.

Astfel, este vorba despre „specialist/expert atestat de Ministerul Culturii, specializarea verificare/verificre tehnică – B, domeniul restaurare arhitectură – 1“, „Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii, specializarea verificare/verificre tehnică – B, domeniul consolidare/restaurare, structuri istorice – 4“, „specialist/expert atestat de Ministerul Culturii, specializarea verificare/verificre tehnică – B, domeniul inginerie instalații – 5“, dar și despre „specialist/expert atestat de Ministerul Culturii, specializarea verificare/verificre tehnică – B, domeniul conservare/restaurare decorații de piatră, stucatură și/sau ceramică, după caz – 9“.

„În cazul în care, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor definite în cadrul contractului și într-o fază ulterioară a proiectului, Prestatorul va avea nevoie de mai mult personal decât cel specificat în ofertă, acesta va răspunde pentru asigurarea necesarului de resurse umane, fără a solicita alte costuri suplimentare. În acest caz, Prestatorul își va completa echipa cu propriul personal pe cheltuiala proprie“, se arată în anunțul Consiliului Județean Constanța.

Se mai arată în datele oficialte faptul că respectiva consultare se va desfășura doar în sistem electronic, orice operator economic sau organizație profesională având posibilitatea de a transmite informații cu privire la aspectele supuse consultarii la adresa de e-mail: licitatii@cjc.ro.

Data limită pentru transmiterea propunerilor este 10 februarie 2021, iar data limită pentru consultare este 11 februarie 2021.
 

Ce presupune contractul

Se mai arată în descrierea contractului că „obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă prestarea de servicii de verificare tehnică a documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiție «Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic», inclusiv verificarea modificărior de soluții tehnice pe parcursul execuției lucrărilor în vederea implementării cu succes a acestuia, din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate și siguranță, și în conformitate cu legislaţia, standardele şi reglementările tehnice în vigoare.“

„Conform Legii nr. 10/1995, republicata cu completările ulterioare și H.G nr. 925/1995 cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul nr. 2495/2010, verificarea documentațiilor de proiectare pentru execuția construcțiilor se realizează și este obligatorie de către verificatori de proiecte atestați, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor conform prescripțiilor legii“, potrivit CJC.

Astfel, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Constanța, „verificarea tehnică de calitate a proiectelor are ca scop realizarea unor construcţii care să corespundă calitativ cel puţin unor niveluri minime de performanţă prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică; g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale“.


Cine se ocupă de restaurare

Amintim, la sfârșitul verii 2020, a fost semnat contractul pentru „Restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic“, cu firma desemnată câștigătoare a licitației, respectiv compania italiană Giano Restauri.

Valoarea totală a achiziției este de 9.869.677 lei, fără TVA.

În Secțiunea Document puteți consulta anunțul publicat de Consiliul Județean Constanța privind consultarea publică.


Citește și:

Reabilitarea Edificiului Roman cu Mozaic – prioritară pentru patrimoniul constănțean și nu prea

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii