Istoria cazinoului din Constanta. Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanța - de la cele trei fundații la era digitală

Alături de Edificiul Roman cu Mozaic („luat cu Buickul să vedem Mozambicul, ăă, mozaicul”, cum glumeau personajele din seria B.D), Marea Moschee Carol I sau Delfinariu, Cazinoul este simbolul absolut al Constanței, recunoscut la nivel național chiar și de cei care nu au pășit niciodată pe faleză. Poartă însă o moștenire istorică și mai profundă. Capodoperă a stilului Art Nouveau, clădirea are o poveste zbuciumată și un parcurs arhitectural complex, fiind ridicată după ce fundațiile au fost modificate de trei ori.

„Bun găsit, bătrâne Tomis!”- așa cum răsună salutul memorabil pe litoral în cinematografia clasică românească.Povestea jocurilor de noroc la Tomis a început în 1880 cu Kursaalul, prima construcție provizorie din lemn și paiantă, ridicată lângă Farul Genovez. O furtună puternică din 1891 i-a smuls acoperișul, fiind demolat un an mai târziu. Locul său a fost luat de Casin, amplasat pe fostul Bulevard Regina Elisabeta (pe locul actualului Acvariu). Farmecul acelei epoci de început a fost imortalizat de Anatole Magrin, consulul Franței la Constanța și faimos fotograf al Curții Regale, ale cărui imagini au rămas mărturie pentru viața aristocrației de la malul mării. Printre antreprenori s-a numărat și căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă.

Actul de naștere al monumentului actual s-a semnat în iulie 1903, când primarul Cristea Georgescu i-a încredințat proiectul arhitectului Daniel Renard. Drumul nu a fost lipsit de piedici politice: în 1905, odată cu venirea conservatorilor la putere, Renard a fost înlăturat, iar proiectul a fost preluat de arhitectul Petre Antonescu, care viziona o clădire cu funcțiune de teatru. Revenirea liberalilor din 1907 i-a permis însă lui Renard să își reimpună viziunea avangardistă Art Nouveau.

Inaugurat la 15 august 1910 în prezența Principelui Ferdinand, Cazinoul a fost cel mai mare edificiu de acest fel din țară, lucrările costând 1.300.000 de lei. Clădirea uimea prin organizare: la parter se aflau un hol generos de primire, o scară maiestuoasă în trei rampe, săli de joc, sală de biliard, bufet cu laborator și sală de lectură. La etaj, scara debușa în sala de spectacole, flancată de foaierul artiștilor și budoarul pentru doamne. În 1912, baronul Edgar de Marcay a cerut construirea pavilionului-restaurant din față, unde astăzi funcționează Acvariul.

Perioada interbelică a transformat faleza într-un magnet pentru elita europeană. La mesele de joc se învârteau sume uriașe, se făceau averi și se destrămau vieți într-o clipită. Însă istoria nu l-a menajat: pe 20 august 1916, transformat în spital de campanie al Crucii Roșii, Cazinoul a fost lovit de schije în bombardamente, provocând decesul a 10 persoane. În Al Doilea Război Mondial a găzduit trupele germane, fiind din nou avariat și ulterior restaurat în 1951 prin munca deținuților politici.

Clădirea în sine este o operă de artă plastică, uimind prin vitraliile uriașe în formă de scoică și plafoanele decorate cu motive marine. Peisajul său iconic a fost capturat în pânze de pictori precum Ion Panteli Stanciu, iar dramele de la mesele de joc au inspirat literatura vremii, culminând cu romanul „Cazinoul” publicat de Emanoil Bucu în 1930. Mai târziu, maiestoasa clădire a devenit decor cinematografic pentru producții majore, de la „Felix și Otilia” (1972) până la filmul „Youth Without Youth” regizat de Francis Ford Coppola.


Astăzi, în timp ce restaurărea monumentului istoric îi redă strălucirea de altădată, lumea jocurilor s-a mutat în mare parte în spațiul virtual. Jucătorii moderni nu mai depind de mesele fizice de baccarat sau ruletă, ci caută platforme licențiate ONJN rapide și sigure. Mulți consultă recomandările din ghidul de top cazinouri revolut pentru a efectua depuneri instantanee, fără comisioane și cu o securitate bancară de nivel înalt, ducând mai departe fascinația jocului în era digitală.