Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de nefamiliști, reabilitat de fosta RAEDPP Constanța! Iată cine va elabora documentația (DOCUMENT)

ro

26 Nov, 2022 16:03 1857 Marime text
  • Atribuirea a avut loc pe 22 noiembrie 2022, valoarea investiției este de 248.980 lei

Administrația Fondului Imobiliar SRL, fosta RAEDPP Constanța, a atribuit un contract pentru reabilitarea Căminului Nefamiliști de pe aleea Egretei nr. 13, prin transformarea sa într-un bloc de locuințe aflat în domeniul privat al municipiului Constanța.

Prin atribuirea amintită, se dorește achiziția serviciului de proiectare PAC, POE, PT, DDE, verificarea proiectului și asistență din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor la imobilul situat în Constanța, aleea Egretei nr.13 înscris în programul de reabilitare amintit mai sus.

Atribuirea a avut loc pe 22 noiembrie 2022, valoarea investiției este de 248.980 lei, iar ofertantul câștigător este Rheinbrucke SRL.
 

Despre Rheinbrucke SRL          

Firma a fost înființată în anul 1993, cu sediul social în Timișoara, pe strada Eugeniu de Savoya. Asociați în firmă sunt Vlad Gabriel Gurza, care deține 90% din părțile sociale și Vasile Gurza, care deține 10%. Vlad Gabriel Gurza este administratorul societății.

 
În anul 2021, firma a raportat 10 salariați, la o cifră de afaceri de 5.215.277 lei, cu un profit de 939.750 lei. Compania a încheiat 75 contracte de achiziții publice in valoare totală de 47.288.030,83 lei.
 
Conform confidas.ro, Vlad Gabriel Gurza mai este în firmele Atelier Decumanus SRL, Ava Zaya SRL, Elite Best Security SRL, Imia Development SRL, Nonagon Social 1325 SRL, Proseb SRL.

 
Rheinbrucke SRL din Timişoara a mai câștigat în 2018 contractul pentru serviciul de elaborare DALI (inclusiv documentaţii avize, studii topo, geo şi expertiza tehnică) pentru obiectivul de investiţii „Reamenajarea spaţiului public din zona Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski”.

 
Potrivit www.confidas.ro, compania a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 8.048.088,10 lei.

 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 

În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Rheinbrucke SRL din Timişoara desemnată să elaboreze documentația pentru parcul din zona Faleza Nord(DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii