Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:31 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita Excelentei Sale Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Regatului Norvegiei la Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei

ro

15 Mar, 2010 18:59 1122 Marime text

Vizita Excelenţei Sale Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Regatului Norvegiei la Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Excelenţa Sa Mihail Vlasov

Bucureşti, 15 martie 2010 – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Excelenţa Sa domnul Mihail M. Vlasov a primit vizita Excelenţei Sale Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Norvegiei

“În actualul context economic internaţional, misiunea noastră, şi mai ales a mea în calitate de Preşedinte al CCIR, este de a întări legăturile cu ambasadele acreditate la Bucureşti, deoarece implicarea acestora în dezvoltarea relaţiilor economice dintre ţările respective şi România este la fel de importantă ca şi componenta strategică şi politică”, a menţionat ES dl. Mihail Vlasov, preşedintele CCIR la începutul întâlnirii protocolare cu Ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti.

Vizita Excelenţei Sale dl. Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei, însoţit de doamna Liv Maren Roste, Consilier al ambasadei Regatului Norvegiei se înscrie în seria de întâlniri ale conducerii Camerei Naţionale cu ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti şi este ecoul recepţiei de gala oferită de CCIR în onoarea corpului diplomatic străin, eveniment care s-a aflat la cea de-a doua ediţie în acest an.

În ceea ce priveşte volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări, „balanţa este favorabilă României, exporturile către Norgevia fiind de trei ori mai mari decât importurile”, a menţionat Excelenţa Sa dl. Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Regatului Norvegiei, adăugând că ţara sa a oferit sprijin financiar României pentru proiecte pe diverse domenii între anii 2009 – 2011 şi va continua să acorde suport financiar pentru proiecte viitoare şi în perioada 2011 – 2014, cel mai probabil în domeniile mediu, cultură şi patrimoniu cultural şi sănătate.

Preşedintele CCIR, ES dl. Mihail Vlasov a transmis cu această ocazie o invitaţie omologilor săi din Regatul Norvegiei de a face o vizită în România pentru a reînnoi acordul de cooperare dintre CCIR şi Camera de Comerţ Oslo, încheiat în anul 2000.

Biroul Imagine Sistem Cameral
Direcţia Relaţii Publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii