Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:07 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferință de presă de lansare a proiectului "Creşterea conştientizării clusterului de turism transfrontalier şi a managementului şi protecţiei mediului"

ro

14 Jul, 2012 19:14 709 Marime text

Astăzi, 13 iulie 2012, a avut loc la International University College, în Dobrich, Bulgaria, prima conferință de presă din cadrul proiectului "Creşterea conştientizării clusterului de turism transfrontalier şi a managementului şi protecţiei mediului", finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.

Principalul obiectiv al proiectului, precum și tema centrală a conferinței de azi, este aceea de a creşte gradul de conştientizare al clusterului de turism, pentru utilizarea sustenabilă şi conservarea resurselor naturale şi a mediului, precum şi creşterea gradului de conştienizare asupra schimbărilor climatice.

Partenerii proiectului, ONG Mare Nostrum (România), Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dobrich (Bulgaria) și EUREKA (Bulgaria), au prezentat în cadrul conferinței grupurile ţintă ale proiectului, principalele activităţi, precum și rezultatele așteptate până la finalizarea proiectului.

Un prim punct de discuție s-a efectuat în jurul obiectivului principal al proiectului, și anume promovarea modalităților prin care se poate realiza o dezvoltare sustenabilă a resurselor naturale din zona transfrontalieră româno-bulgară. Apoi, a fost abordată tema educării clusterului de turism şi a consumatorului de servicii turistice în regiunile Dobrich şi Constanţa despre nevoia unei utilizări sustenabile a resurselor naturale.Un al treilea obiectiv al proiectului se va axa pe introducerea metodelor şi sistemelor clusterului de turism pentru managementul şi protecţia mediului (certificările europene EMAS şi Eco Label).

Dintre rezultatele și beneficiile aşteptate în urma implementării acestui proiect, au fost amintite: conştientizarea crescută a clusterului de turism şi a consumatorilor de servicii turistice despre protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, despre ariile protejate şi punctele de reper naturale din regiune, crearea condițiilor necesare pentru o dezvoltare durabilă a regiunii transfrontaliere, capacitatea crescută a IMM-urilor din clusterul de turism pentru o dezvoltare durabilă, asigurarea unor bune premise pentru dezvoltarea eco-turismului, precum și manifestarea unui interes crescut asupra acestuia.

La conferinţă au participat jurnalişti români şi bulgari, reprezentanţi ai autorităţilor locale din Bulgaria, reprezentanţi ONG şi ai IMM-urilor din turism (sau cu atribuţii în domeniu) atât din România, cât şi din Bulgaria.

Proiectul se desfășoară pe perioada a 18 luni, din data de 21.04.2012 până la data de 21.10.2013, are un buget total de 533.670 € şi este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013.

Ti-a placut articolul?

Comentarii