Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Utilizatorii de servicii de comunicatii electronice vor sti exact conditiile contractelor incheiate

ro

05 Feb, 2009 19:45 887 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ
05.02.2009

Utilizatorii de servicii de comunicaţii electronice vor şti exact condiţiile contractelor încheiate cu furnizorii

„În sfârşit, utilizatorii vor şti cu exactitate cât plătesc, pentru ce plătesc şi când se termină contractele pe care le încheie cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Factura pentru telefonia mobilă, fixă sau internet va fi clară şi exactă, contractele vor putea fi studiate înainte de semnare, iar costurile vor fi descrise detaliat şi complet”, a declarat preşedintele ANC, Liviu Nistoran, în cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi cu ocazia adoptării deciziei privind obligaţiile de informare a utilizatorilor care revin furnizorilor de comunicaţii electronice.
Conform deciziei adoptate şi trimise astăzi spre publicare la Monitorul Oficial, furnizorii de servicii de telefonie au obligaţia de a-şi informa mai bine clienţii cu privire la serviciile oferite şi la tarifele practicate, astfel încât utilizatorii să poată lua o decizie informată, corectă şi adecvată nevoilor proprii. Totodată, furnizorii vor trebui să ofere şi detalii despre condiţiile de conectare şi utilizare a serviciilor de telefonie, drepturile utilizatorilor finali, condiţiile contractuale şi procedura de soluţionare a reclamaţiilor. Deşi furnizorii oferă şi în prezent numeroase informaţii, accesarea acestora este adeseori dificilă, utilizatorul fiind „bombardat” cu oferte şi promoţii, cele mai multe dintre ele fiind condiţionate de alte elemente (înscrise ilizibil în subsolul paginilor, marcate cu steluţă etc.). De asemenea, compararea ofertelor şi a pachetelor tarifare oferite de diferiţi furnizori este extrem de dificilă, având în vedere diversitatea şi complexitatea acestora.
Personalul de vânzări al operatorilor va avea obligaţia să comunice clientului, verbal sau, dacă acesta solictă, în formă tipărită ori electronică, înainte de încheierea contractului, cel puţin următoarele informaţii: planul tarifar ales, inclusiv contravaloarea acestuia pe întreaga perioadă contractuală iniţială, precizând serviciile incluse – abonament lunar (numărul de minute/creditul inclus, dacă este cazul), extra-opţiuni, conectare/instalare, echipament terminal achiziţionat etc., după caz, cu toate taxele incluse; tarifele aplicabile pentru acces şi pentru apelurile naţionale, tarifele pentru apelurile efectuate în orele de vârf/în afara orelor de vârf (cu indicarea intervalelor orare corespunzătoare) şi condiţiile de utilizare a minutelor incluse sau a creditului inclus; durata minimă a contractului, precum şi condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile.
De asemenea, în cazul în care contractul pentru furnizarea de servicii de telefonie destinate publicului este prelungit automat, iar denunţarea unilaterală ulterioară presupune plata de către abonat a unor penalităţi, operatorii vor trebui să îşi informeze abonaţii prin intermediul unui SMS sau prin intermediul facturii despre data la care expiră contractul, data-limită pentru transmiterea notificării.
O altă obligaţie ce va reveni tuturor furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice (telefonie şi internet) este aceea de a pune la dispoziţia abonaţilor, prin intermediul facturilor detaliate, a unor informaţii precum: perioada de tarifare; tariful lunar perceput pentru abonament; tarife percepute pentru conectare/instalare/reconectare/deconectare; tarife percepute pentru închiriere/furnizare echipamente; alte tarife pentru servicii suplimentare, percepute lunar; gratuităţile/reducerile tarifare de care abonatul a beneficiat şi modul de aplicare a acestora; serviciile ocazionale furnizate şi tarifele percepute pentru acestea; lista completă a convorbirilor efectuate şi a mesajelor expediate, precum şi a mesajelor sau apelurilor recepţionate.
De asemenea, furnizorii vor trebui să pună la dispoziţia ANC informaţiile necesare pentru ca Autoritatea să realizeze şi să pună la dispoziţia publicului un portal de internet care să permită compararea tarifelor şi condiţiilor oferite de furnizorii de telefonie mobilă, telefonie fixă şi acces la internet în bandă largă, prin intermediul unei aplicaţii interactive de tip „calculator de preţuri”. Aplicaţia va permite introducerea de către utilizator a unui set de opţiuni de consum şi va efectua o analiză comparativă a ofertelor existente pe piaţă (introduse în baza de date), oferind apoi utilizatorului un clasament al celor mai avantajoase oferte din punctul de vedere al preţului, în funcţie de opţiunile sale.
„Acest comparator de preţuri va permite utilizatorilor să îşi aleagă cea mai potrivită ofertă pentru ei. Astfel, efortul unui utilizator care petrecea câteva ore pe internet sau câteva zile prin magazinele dealerilor, în căutarea celei mai bune oferte,  se va transforma într-o accesare de câteva minute a comparatorului. Aceasta este una dintre cele mai importante decizii adoptate de Autoritate, care vine în completarea  măsurilor în favoarea consumatorului, precum portabilitatea numerelor, deblocarea telefoanelor şi reducerea tarifelor de interconectare”, a mai adăugat preşedintele ANC.

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România si veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANC vizitaţi www.anrcti.ro.

Persoană de contact: Cătălina Dragomir, Şef Serviciul Media&Website, telefon 0372.845.417.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii