Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:13 20 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

29 iunie - Ziua Internationala a Dunarii

ro

28 Jun, 2011 22:30 1514 Marime text

Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral sarbatoreste maine, 29 iunie, Ziua Internationala a Dunarii. Aceasta zi se celebreaza pentru al 8-lea an consecutiv, in toate tarile prin care trece fluviul. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, reprezintă o sursă importantă pentru alimentarea cu apă potabilă, pentru irigaţii şi industrie, precum şi o importantă cale de navigaţie, în beneficiul celor 81 de milioane de oameni din această regiune.

Dintotdeauna, oamenii care trăiesc în localităţile situate de-a lungul afluenţilor acestei „coloane vertebrale a Europei" sunt legaţi unul de celălalt prin valorile comune reprezentate de apartenenţa la acest mare bazin hidrografic. Tocmai de aceea, manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Dunării reprezintă un bun prilej pentru transmiterea principiului „solidarităţii de bazin", esenţial pentru gospodărirea durabilă a apelor.

Mai mult decat atat, in urma unei initiative romano-austrice, lansata in anul 2008, a fost adoptata de catre Consiliul European, Strategia UE pentru Regiuniea Dunarii (SUERD). Acest proiect reprezintă un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional şi implementează noul concept de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona.

Odată cu adoptarea de către Consiliul European a SUERD, pe data de 24 iunie, se poate trece la etapa de punere în practică a tuturor ideilor, proiectelor şi iniţiativelor, care au angajat ţările dunărene şi care vor da substanţă şi valoare proiectului european al Strategiei dunărene. Aceasta trebuie să fie o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor europeni.

Evenimentul central al Zilei Internationale a Dunarii, se va desfasura joi, la Tulcea. Ministrii Laszlo Borbely, Elena Udrea, Theodor Baconchi, Kelemen Hunor şi Anca Boagiu vor discuta la Tulcea despre implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Alături de ei, va fi prezent la Tulcea şi Johannes Hahn, Comisar European pentru Politică Regională.

Responsabil comunicare

Catalin Anton

Ti-a placut articolul?

Comentarii