Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 15 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Năvodari instalează un sistem de supraveghere video pentru creșterea siguranței publice (DOCUMENTE)

ro

15 Dec, 2025 16:32 114 Marime text

 
 
 
 sursa foto: Pixabay
 
Primăria Orașului Năvodari a contractat compania Total Private Guard pentru instalarea și punerea în funcțiune a unui sistem de monitorizare și supraveghere video.

Valoarea achiziției directe este de 123.554 lei, iar termenul de finalizare este de 30 de zile de la comunicarea notei de comandă.


Sistemul va include cel puțin 8 subcomponente, cu camere video, stâlpi montați, lucrări de betonare, cabluri de alimentare, cutii metalice, switch-uri PoE, panouri fotovoltaice și camere inteligente cu HDD de minim 8 TB și NVR, după caz.

Scopul proiectului este creșterea nivelului de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și sprijinirea activității Poliției Locale prin asigurarea supravegherii permanente în timp real și modernizarea infrastructurii urbane în conformitate cu standardele de securitate și digitalizare.

Plata se va face în termen de 30 de zile de la finalizarea și punerea în funcțiune a sistemului.

 
 
Despre Total Private Guard Security SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată luni, 17 noiembrie 2025, firma a fost fondată în anul 2015, are sediul social pe strada IC Brătianu nr. 81 din Constanța și obiectul de activitate este „activități de protecție și gardă”.
 
Asociat și administrator este Voicu Giuliano Nicolae, fost consilier PSD la Techirghiol, județul Constanța.
 
Potrivit termene.ro, el mai figurează în Total Recycling SRL, Ansor Center SRL și Total Private Guard SRL.

 
Total Private Guard Security SRL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de peste 2,2 milioane lei, un profit de peste 470.000 lei, datorii de peste 300.000 lei și 32 de angajați.
 
Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat 159 de contracte prin achiziții directe, dinttre care 154 la nivelul județului Constanța. Printre autoritățile contractante se numără Primăria Năvodari, Direcția Cultură și Sport Mangalia,Primăria Comana, Primăria Mangalia, Direcșia de Pază a județului Constanța, etc. 



Primăria Năvodari a mai colaborat cu Total Private Guard pentru sisteme de securitate și supraveghere

De-a lungul ultimilor ani, Primăria Orașului Năvodari a derulat numeroase achiziții directe prin care a contractat Total Private Guard SRL pentru instalarea, întreținerea și monitorizarea sistemelor de supraveghere video și alarmă.

Așa cum menționam în rândurile de mai sus, printre cele mai recente proiecte se numără instalarea și punerea în funcțiune a unui sistem complex de monitorizare video (DA39524180), cu un buget de 123.554 lei menit să sporească siguranța publică și să sprijine activitatea Poliției Locale prin supraveghere în timp real a zonelor cu risc. Un alt proiect similar (DA39503789) a fost inițial publicat, dar ulterior anulat.

Pe lângă aceste sisteme noi, Primăria Năvodari a contractat în mod repetat servicii de monitorizare și intervenție la casierii, întreținere și reparații ale sistemelor de supraveghere și alarmă, precum și achiziții de echipamente complementare (camere video, DVR, HDD, acumulatori, telecomenzi, receptoare, panouri de alarmă). Bugetele pentru aceste contracte au variat de la câteva sute de lei până la peste 100.000 lei, în funcție de complexitatea serviciilor.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.





Citește și:

Universitatea „Ovidius” Constanța a cumpărat servicii de pază de la firma unui fost consilier local din Techirghiol (DOCUMENTE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii