Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 22 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Județean Constanța analizează execuția bugetului pe trimestrul III 2025 în ședința din 27 octombrie (DOCUMENT)

ro

22 Oct, 2025 13:28 138 Marime text


Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 27.10.2025, ora 10.00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, ședință ce se va desfășura în format fizic.
 
Pe lista proiectelor de pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre nr. 260/20.10.2025 privind aprobarea contului de execuție al bugetului Județului Constanța și al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, pe trimestrul III 2025.
 
Sunt necesare avizele Comisiilor de specialitate 1, 2.
 
Inițiator este președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
 
Potrivit referatului de aprobare, art. 49 alin. (12), din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată, în lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligația de a prezenta în şedință publică, spre analiză şi aprobare de către autoritățile deliberative, execuția bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepția bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:
 
a) să nu înregistreze plăți restante;
b) diferența dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanțarea exercițiului bugetar curent, pe de o parte, și suma plăților efectuate şi a plăților restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero).


Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

 
 
Citește și:
Ședință CJC: CJ Constanța propune preluarea unui teren din domeniul public al Orașului Ovidiu pentru extinderea stației de tratare a deșeurilor TMB Ovidiu (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii