Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:48 26 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activităţi pentru cei mici, de Ziua Internaţională a Copilului. Ce evenimente sunt organizate în Constanţa

ro

29 May, 2019 08:18 2709 Marime text

Jocuri, animatori, concursuri sportive, ateliere de creație, petreceri pentru bebeluși, face painting sau miniconcerte  vor colora Constanța de 1 iunie.

Calendarul evenimentelor:

~ Ziua Copilului în Țara Piticilor, Parcul Tăbăcărie, 11:00-19:00
• 30 de mascote, personaje – eroi ai filmelor și desenelor animate vor petrece întreaga zi alături de cei mici;
• Ateliere de creație : slime, lut, pictură, muzică, experimente, etc.
• Spectacol de magie;
• Animatori pe piciorange și clovni;
• Concursuri sportive (întrecerea în sac, rupe-sfoara, concurs de echilibru, ștafeta cu obstacole, tragere la țintă, limbo, etc) 
• Leapșa; șotronul; ghicește personajul; gasește-ti locul; țară, țară vrem ostași; rațele și vânătorii; elasticul; căutarea de comori(treasure hunt), etc
• Concurs de costume, concurs desene pe asfalt, concurs de talente, concurs de costume, etc
• Tobogan gonflabil, 4 Trambuline, cretă colorată, baloane, face painting, premii;
•  4 tunuri de confetti
Eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța

~ Supercupa României la Karting Electric - Marele Premiu al orașului Constanța!
Etapele de desfășurare a competiției sportive:
• etapa I - sâmbătă, 01 iunie 2019, în intervalul orar 11:00 – 18:30;
- etapa a II-a: duminică, 02 iunie 2019, în intervalul orar 11:00 – 17:30;

Cele două etape se vor desfășura pe același traseu, respectiv b-dul. Tomis
(începând de la zona „Miga” – intersecția cu b-dul. Ferdinand) – dreapta în parcarea Consiliului Județean Constanța – ieșire în str. Traian – stânga pe b-dul. Tomis  - reluarea circuitului de la zona „Miga”.
Eveniment organizat de Asociația Clubul de Karting București
 
~ Ateliere educative pentru părinți și copii în Parcul Tăbăcărie!
 
Asociația ” La Primul Bebe” vă invită în Parcul Tăbăcăriei (zona cu spațiu verde între restaurant Zodiac și Restaurant Dobrogea”), 1 iunie 2019, orar 10.30-12.30 la un eveniment cultural/umanitar ce își propune încurajarea petrecerii în aer liber a părinților împreună cu copiii lor și implicarea acestora în activități ca ateliere educative și distractive
 
~ Ziua Copilului în Parcul Casei de Cultura!

1 iunie 2019, între orele 11:00-13:00, 5 animatori îi așteaptă pe cei mici pentru a desena împreună pe asfalt, cu jocuri, baloane, face painting, DJ și concursuri.
Organizatorul evenimentului este Solid House SRL
 
~ MUSICAL “CARTEA JUNGLEI” !

Casa de Cultură a Sindicatelor vă așteaptă pe 1 iunie, de la ora 19:00, la cunoscutul spectacol pentru copii.
 
~ BUCURIE ÎN MISCARE!

În Piața Ovidiu, pe 1 și 2 iunie, începând cu ora 10:00, sunteți așteptați la Bucurie în Mișcare Constanța!
Intrarea la festival este liberă!

Invitații speciali ai festivalului sunt Beatrice Olaru - câștigătoare Exatlon 2018 și Ivan Patzaichin - multiplu campion olimpic si mondial.
Vom avea parte de 2 zile cu multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, majorete și fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc.

Anul acesta vom organiza în premieră demonstrații de aikido, mulțumită unui parteneriat cu Federația Română de Aikido Aikikai, dar și deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, mulțumită parteneriatului pe care-l avem cu Kinga Sebestyen, fondatoarea comunității Kangoo Club Romania.

Cea mai importantă noutate a lui 2019 este că oferim părinților posibilitatea de a testa talentul și înclinația copiilor lor către un anume sport, mulțumită metodologiei  Sport Analytik, care va fi aplicată pentru prima dată în România la scară largă la evenimentele noastre.
Intrarea la festivalul Bucurie în Mișcare este liberă pentru toți cei care doresc să se bucure de sport și să trăiască sănătos!

Bucurie in Mișcare este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate demarat de Asociația 11even în anul 2012. De atunci și până în prezent, proiectul a fost implementat cu sprijinul Kaufland România în peste 30 de orașe din România și 4 orașe din Republica Moldova, reunind zeci de mii de participanți. În 2018 au participat la evenimentele Bucurie în Mișcare peste 75.000 de oameni.
 
~ 1 iunie pe Rainbow Warrior!

De ziua copilului, haideți să sărbătorim împreună copiii și natura pe care le-o lăsăm moștenire.

Greenpeace România vă invită de 1 iunie în Portul Constanța, unde va fi ancorată nava Rainbow Warrior. Vizitatorii sunt invitați la tururi ghidate pe navă, unde pot învăța despre istoria impresionantă a navei și discuta cu echipa Greenpeace despre problemele de mediu care ne afectează pe toți și ce putem face împreună pentru un mediu mai curat.

Am pregătit și o serie de surprize pentru cei mici:
•        face painting;
•        atelier de pictură;
•        origami.

Atelierele și tururile ghidate sunt organizate în două intervale orare 9:00-13:00 și 16:00-20:00, în aceste intervale un autobuz RATC va face traseul Poarta 1 (interiorul portului) - Cuibul Reginei, cu o frecvență de 15 minute, GRATUIT.

Nava va fi acostată la Constanța timp de cinci zile, între 29 mai și 2 iunie, perioadă în care vor fi organizate diferite evenimente cu acces GRATUIT pentru public, la bord și în port. Iubitorii de natură sunt invitaţi, oricât de mici sau mari, să discute despre natură, schimbări climatice și ce pot face pentru a ne asigurăm că vom lasă moștenire copiilor noștri o planetă cât mai verde.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii