Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 19 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MIPE a anulat licitația pentru achiziția de materiale promoționale din 2026. Nicio ofertă nu a fost declarată admisibilă

ro

19 Oct, 2026 21:00 183 Marime text









Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informează faptul că procedura lansată pentru achiziția de materiale promoționale pentru anul 2026 în cadrul proiectului „Sprijin pentru implementarea Planului de comunicare PoAT 2021-2027”, cod SMIS 335299, cofinanțat din fonduri europene prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027 a fost anulată din cauza faptului că ofertele depuse nu au respectat cerințele minime din caietul de sarcini. În acest context, ofertele au fost declarate neconforme de către comisia de evaluare.

În vederea asigurării transparenței, deschiderii și caracterului concurențial al procesului de achiziție, anunțul de participare, precum și documentația aferentă procedurii, au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Ca urmare a publicării anunțului, patru operatori economici și-au manifestat interesul pentru participarea la procedură, prin depunerea ofertelor.

În urma evaluării celor patru oferte depuse, membrii comisiei de evaluare, în conformitate cu prevederile legislatiei in materia  achizițiilor publice, au propus anularea procedurii de atribuire având ca obiect „Achiziția materialelor promoționale pentru actorii, partenerii și potențiali parteneri instituționali relevanți aferente anului 2026”, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă.


Această concluzie a fost fundamentată pe faptul că ofertele tehnice depuse nu îndeplineau cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini, fiind declarate neconforme în urma procesului de evaluare.

În context, MIPE reiterează faptul că materialele promoționale ce urmau a fi achiziționate erau destinate susținerii activităților de comunicare, informare, promovare și reprezentare instituțională, fiind utilizate în cadrul întâlnirilor de lucru, evenimentelor, acțiunilor de promovare și interacțiunilor cu parteneri, colaboratori sau alte categorii de persoane interesate.


Citește și
Audit intern la Ministerul Investițiilor și Proiectelor EuropeneMihai Alexandru Ghigiu, ministrul propus, anunță verificări privind absorbția fondurilor și plățile restante

Ti-a placut articolul?

Comentarii