Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seară grecească la Constanța! Vezi ce restaurant a fost inaugurat cu o astfel de petrecere! (galerie foto)

ro

14 Feb, 2014 00:40 10035 Marime text
Muzica grecească a răsunat vineri seară pe strada Mircea cel Bătrân.
Una dintre cele mai cunoscute formaţii din Grecia, Nikos şi Fotis, a întreţinut atmosfera cu cele mai populare melodii greceşti. Veniţi tocmai din Salonic şi Drama, cei doi talentaţi cântăreţi au avut un repertoriu complex, reuşind să interpreteze atât vocal, cât şi instrumental melodii cunoscute în comunitatea grecească din Constanţa.

Vedetele petrecerii au fost dansatorii ansamblului Nea Elada, care au încântat privirile invitaţilor cu momente artistice atent pregătite. Printre cele mai aplaudate au fost dansul Zorba şi Kalamatiano. Admiraţi îndelung, dansatorii au avut mai multe momente în care publicul a urmărit cu real interes fiecare dans în parte.
Petrecerea a început puţin după ora 20.00 şi a ţinut până aproape de miezul nopţii. Comunitatea grecilor din Constanta s-a reunit pentru a sărbători inaugurarea singurului restaurant grecesc din oraş - Alexandros Greek Center. Localul este cu atât mai special cu cât întruneşte, sub acelaşi acoperiş, dar în spaţii separate, trei concepte diferite: cafenea, restaurant grecesc şi club de bouzoukia. Iar această structură este unică în Constanţa.

Clădirea este amenajată cu etaj, acolo unde pe timpul zilei este cafenea. Salonul restaurantului este foarte încăpător, iar elementele Greciei nu lipsesc. Barul are însemnul restaurantului, un coif de luptă grecesc, nu lipsesc nici scene din bătălii, desenate ca un mozaic, iar cele mai frumoase elemente sunt coloanele greceşti (exact ca cele ce împodobeau templele), care tronează în mijlocul salonului. Cel mai important de specificat este, cred eu, că localul este singurul restaurant grecesc în adevăratul sens al cuvântului din Constanţa.
Designul a fost atent ales, iar aranjamentul în sine a fost special conceput pentru ca restaurantul să fie unul dintre cele mai elegante restaurante din Constanţa.
„Am dorit să fie o inaugurare ceva mai specială, la fel cum va fi şi complexul. Desigur, pregătim şi alte evenimente la fel de interesante. Plănuim să organizăm în mod regulat acest gen de petreceri, ba chiar am dori să facem şi câteva seri armâneşti. Însă unul dintre cele mai importante evenimente va fi concertul unei cântăreţe din Constanţa, stabilită de mult timp în Grecia şi care este foarte cunoscută acolo”, a declarat managerul restaurantului.

Informaţii utile:
Adresa: strada Mircea cel Bătrân nr. 121
Facebook: https://www.facebook.com/ALEXANDROSGREEKCENTER
Contact: 0733.269.736
Locuri de parcare: Da
Modalităţi de plata: Visa, Mastercard sau cash
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii