Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 15 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locurile de suflet ale Constanței Panda Express, restaurantul în care gustul asiatic se gătește la vedere (P)

ro

15 Sep, 2026 09:00 74 Marime text
 
George Manea, Panda Express
În Constanța, fiecare zonă are locurile ei cunoscute și recomandările care circulă între prieteni, vecini sau colegi. Restaurantele preferate devin parte din rutina orașului, iar alegerea unei opțiuni bune vine adesea și cu un sentiment de mândrie locală: e gustul pe care îl știi, în care ai încredere și pe care îl recomanzi mai departe.
 
De aici pornește și proiectul #AdorConstanța, care pune pe hartă restaurantele pe care constănțenii le-au făcut ale lor. Iar Wolt le aduce mai aproape, indiferent dacă se află în cartier sau în cealaltă parte a orașului.
 
Unul dintre aceste businessuri locale este Panda Express, restaurantul cu specific asiatic fondat de George Manea. Povestea lui a început în 2012, când George a lăsat în urmă un loc de muncă în care fusese bucătar-șef timp de 11 ani pentru a încerca ceva nou: antreprenoriatul.

De la bucătar-șef la propriul restaurant

Panda Express 
Pentru George, deschiderea restaurantului nu a însemnat o ruptură de meseria pe care o practicase ani la rând, ci mai degrabă ocazia de a o face în propriul stil. A ales bucătăria asiatică și, odată cu ea, un mod de gătit dinamic, în care prepararea are loc la vedere, chiar în fața clienților.
 
În 2012, am luat decizia să plec de la locul de muncă unde eram bucătar-șef de 11 ani și să încerc să îmi deschid propriul restaurant. Îmi doream să văd cum este lumea antreprenoriatului, dar și să construiesc un loc în care să pot face lucrurile așa cum mi le imaginam eu. Am ales specificul asiatic pentru că este o bucătărie foarte vie și spectaculoasă. Avem bucătăria la vedere, iar preparatele sunt făcute pe loc, chiar în fața clienților. Pentru mulți, mai ales la început, era o experiență în sine să urmărească tot procesul, să simtă aromele și apoi să guste preparatul.”
 
Bucătăria deschisă a devenit astfel parte din identitatea locului: focul, ritmul alert al preparării și aromele care ajung în sală înainte ca farfuriile să ajungă la masă.

Un meniu în care nu există un singur favorit

 
Spre deosebire de alte restaurante, unde un preparat ajunge de multe ori să domine comenzile, la Panda Express preferințele clienților se împart între mai multe opțiuni din meniu. George pune acest lucru pe seama diversității.
 
„Avem un meniu foarte diversificat și comenzile vin din toate categoriile: de la orez prăjit și noodles cu diferite sosuri până la preparate cu pui, vită, porc sau fructe de mare. Și, bineînțeles, avem și deserturile răcoritoare.”

 
Tocmai varietatea le permite clienților să aleagă în funcție de poftă, dar și să descopere treptat combinații noi.
 

Vara aduce pofta de preparate mai ușoare

 
Sezonul influențează însă alegerile. În lunile calde, George observă o orientare către preparate percepute drept mai ușoare.
 
„Când este cald, clienții tind să aleagă preparate mai ușoare. Se comandă noodles, salate, preparate cu pui și, bineînțeles, fructe de mare. Sunt genul de opțiuni care merg foarte bine într-o zi de vară.”
 
Într-un oraș în care sezonul cald schimbă ritmul întregii zile, de la orele petrecute pe plajă până la mesele luate mai târziu, și meniul se adaptează natural poftelor de moment.
 

Wolt duce Panda Express mai aproape de clienți

Panda Express

Relația dintre constănțeni și restaurantele lor preferate nu mai depinde însă doar de distanța până la locație. Pentru Panda Express, prezența pe Wolt înseamnă atât acces la clienții care cunosc deja restaurantul, cât și posibilitatea de a fi descoperit de oameni noi.
 
„Wolt ne ajută foarte mult pentru că ne oferă expunere și ne pune în fața unor clienți care poate nu ne-au descoperit încă. În același timp, vine cu soluții și oferte care îi încurajează pe oameni să comande. Iar serviciul de livrare ne ajută ca preparatele să ajungă rapid la clienți, ceea ce contribuie, bineînțeles, și la creșterea numărului de comenzi. De când lucrăm cu Wolt, am văzut o creștere de aproximativ 40% a comenzilor.”
 

Favoritul rămâne favorit, dar o ofertă poate schimba comanda

Odată ce găsesc un preparat care le place, mulți clienți tind să revină la el. Dar asta nu înseamnă că nu sunt dispuși să experimenteze.
 
„Există, bineînțeles, clienți care comandă de fiecare dată același preparat. Știu deja ce le place și merg la sigur. Dar am observat și că, atunci când venim cu o ofertă pentru un produs pe care vrem să îl facem mai cunoscut, oamenii sunt dispuși să îl încerce. Pentru noi este foarte important, pentru că așa putem să îi ajutăm să descopere și alte preparate din meniu.”
Într-un meniu construit tocmai în jurul combinațiilor de arome, o comandă diferită poate fi începutul unui nou favorit.
 

Ce să comanzi prima dată de la Panda Express pe Wolt

Pentru cine ajunge pentru prima dată la restaurant și nu știe ce să aleagă, George recomandă preparatele mai accesibile ca gust, potrivite pentru o primă experiență cu bucătăria asiatică.
 
„Pentru o primă comandă, eu aș recomanda noodles sau un preparat cu pui. Sunt opțiuni mai ușoare și cred că sunt o introducere foarte bună în specificul nostru. De acolo, poți începe să descoperi și celelalte gusturi și combinații din meniu.”
 

Gustul trebuie să ajungă la fel de bine și acasă

În cazul unei comenzi cu livrare, experiența nu se termină însă odată ce preparatul pleacă din bucătărie. Modul în care este ambalat contează pentru felul în care ajunge la client, iar Panda Express pune accent pe ambalarea individuală a fiecărei porții.
 
„Pentru noi, ambalarea este foarte importantă. Fiecare porție este ambalată individual și folosim ambalaje de calitate, astfel încât preparatul să își păstreze cât mai bine temperatura până ajunge la client. Dacă omul comandă acasă, vrem să primească produsul în cele mai bune condiții, cât mai aproape de experiența pe care ar avea-o în restaurant. Este unul dintre lucrurile care îi fac pe clienți să revină.”
 

Constănțenii au prins gustul aromelor asiatice

După atâția ani petrecuți în contact direct cu clienții, George spune că gusturile constănțenilor s-au diversificat mult.
 
„Din perspectiva mea, constănțenii au învățat să descopere și să aprecieze preparatele foarte aromate. Avem o gamă largă de produse și putem merge de la picant sau dulce-acrișor până la dulce-picant și dulce-sărat sau la combinații în care se întâlnesc mai multe gusturi. Tocmai varietatea aceasta ne permite să avem câte ceva pentru aproape orice preferință.”
 
Iar poate aici se vede cel mai bine schimbarea produsă în timp: o bucătărie aleasă tocmai pentru aromele și tehnicile ei diferite a devenit, pentru mulți clienți, un gust familiar.
 

#Adori locurile în care te întorci pentru gustul pe care îl știi

Pentru un restaurant local, relația cu orașul se construiește comandă cu comandă. Uneori începe din curiozitatea de a urmări un preparat asiatic făcut pe loc, alteori dintr-o recomandare sau dintr-o comandă făcută seara, direct de pe telefon. Apoi apar preparatele preferate și comenzile care se repetă.
 
Panda Express a pornit în 2012 din decizia unui bucătar-șef de a trece de cealaltă parte a meseriei și de a deveni antreprenor. Astăzi, bucătăria asiatică pe care George Manea a vrut să o aducă mai aproape de constănțeni ajunge la ei și prin Wolt, indiferent de locul din oraș în care se află.
Pentru că, uneori, #AdorConstanța înseamnă și să știi exact de unde îți comanzi atunci când ai poftă de noodles, orez prăjit sau gustul acela dulce-picant pe care l-ai descoperit și la care te întorci.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii