Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis de masă. Campioana din Constanța Eliza Samara - „E frumos să știi că ai marea lângă tine și poți merge când vrei tu“

ro

16 Aug, 2025 16:36 784 Marime text
  • Galonata jucătoare Eliza Samara iubește locurile natale și, între competiții, adoră să se relaxeze la Constanța.


Ediția a 44-a a Campionatului European pe echipe la tenis de masă se va desfășura între 12 și 19 octombrie 2025, la Zadar, în Croația, iar constănțeanca Eliza Samara, componentă a echipei naționale a României, speră la medalia cea mai strălucitoare.


„Mergem la aur, pentru că avem o echipă foarte omogenă, foarte bună și așa ne-am și obișnuit. Însă va fi foarte greu, pentru că toate echipele vor să ne învingă. Noi sperăm să ne menținem forma până la Campionatele Europene. S-a schimbat sistemul, ca la tenis de câmp, și mai avem liber abia în decembrie, dar e OK, m-am obișnuit cu acest ritm și important e să nu am probleme fizice”, a spus, potrivit Federației Române de Tenis de Masă, galonata jucătoare, formată și lansată în marea performanță de fabrica de campioni de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța.


La Campionatul European, grupele preliminare din întrecerea feminină sunt:


A - România, Luxemburg, Țara Galilor;
B - Germania, Serbia, Slovenia;
C - Franța, Spania, Olanda;
D - Portugalia, Cehia, Belgia;

E - Suedia, Austria, Grecia;
F - Polonia, Ungaria, Bulgaria;
G - Croașia, Italia, Anglia;
H - Ucraina, Slovacia, Turcia.


România este vicecampioana europeană en-titre. Primele două clasate din fiecare grupă avansează pe tabloul principal. Campioanele continentale en-titre sunt Germania (la feminin) și Suedia (la masculin).



La ultima ediție a Europenelor, de Malmo, echipa masculină a României a avansat până în optimile de finală.


La Zadar 2025, grupele la masculin sunt:


A - Suedia, Cehia, Turcia;
B - Franța, Ungaria, Spania;
C - Germania, Serbia, Ucraina:
D - Portugalia, Anglia, Grecia;
E - Danemarca, Slovenia, Italia;
F - România, Slovacia, Olanda;
G - Croația, Austria, Moldova;
H - Belgia, Polonia, Finlanda.


Eliza Samara iubește locurile natale și, între competiții, adoră să se relaxeze la Constanța.


„Îmi place să stau la soare. Abia aștept duminica, să mă relaxez la plajă. Intru și în apă, depinde cum e, dar îmi place mult. Și e frumos să știi că ai marea lângă tine și poți merge când vrei tu, spre deosebire de turiști, care trebuie să meargă la plajă chiar dacă nu au chef”, a adăugat jucătoarea de 36 de ani, potrivit sursei citate mai sus.


La WTT Champions Yokohama 2025, Eliza Samara (numărul 32 mondial) a fost învinsă de sportiva canadiană Mo Zhang (locul 50 mondial), scor 3-1 (11-8, 11-6, 8-11, 11-2).


„Deși a început excelent și a condus cu 7-0 în primul set, Elizabeta nu a reușit să mențină ritmul, iar adversara a întors scorul și s-a impus în acel set. Samara a revenit în joc în setul al treilea, pe care l-a câștigat, dar finalul partidei i-a aparținut sportivei din Canada“, se arată pe pagina de Facebook a FRTM.


Evenimentul WTT Champions Yokohama 2025 a făcut parte din circuitul WTT Champions Series, care a reunit cei mai buni jucători din lume, cu doar 32 de sportive și 32 de sportivi la start.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Tenis de masă
Ce performanță! Eliza Samara, medalie de argint la Europa Top 16 (GALERIE FOTO)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii