Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:18 24 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Valeriu Sterian, cântăreţul de muzică folk şi rock... (video)

ro

21 Sep, 2014 13:30 4433 Marime text
În anul 1952, pe 21 septembrie, la Ştiubei, în judeţul Buzău, s-a născut Valeriu Sterian, cântăreţul român de muzică folk şi rock, cunoscut ca Vali Sterian.
Unul dintre cei mai mari artişti români, Vali Sterian este considerat o legendă. De-a lungul carierei sale, a lansat numeroase albume şi cântece care au fost adevărate hit-uri. S-a remarcat încă de la începutul carierei şi a susţinut turnee şi spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
Prima întâlnire cu scenă a avut loc la patru ani, în cadrul unei serbări şcolare. În anul 1972, se mută la Bucureşti, unde frecventează cursurile Facultăţii de Psihologie. Cinci ani mai târziu, a fost editat primul său material discografic, “Muzica folk”.
În 1981, a fondat, împreună cu Iulian Constantinescu, Bebe Teodorescu şi Gabi Vulpe, “Compania de sunet”, formaţie care a susţinut turnee prin toată ţara, dar şi peste hotare, în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Norvegia, Franţa, Marea Britanie.
În 1990, se implică în fenomenul Piaţa Universităţii şi va fi un fervent susţinător al schimbării şi un luptător anticomunist. Au rămas celebre cântecele sale cu mesaj protestatar la adresa clasei politice, precum “Doamne, vino Doamne!”, “Rock destabilizator”, “Vom fi iarăşi ce-am fost” sau “Exerciţiu”.
Valeriu Sterian s-a stins din viață pe data de 16 septembrie 2000, cu câteva zile înaintea aniversării a 48 de ani, în urma unei lupte cu cancerul.
 
Sursa foto: jurnalul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii