Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Unul dintre actorii care l-au interpretat pe James Bond...

ro

25 Aug, 2014 10:55 3059 Marime text
Astăzi, actorul scoţian Sean Connery împlineşte venerabila vârstă de 84 de ani. Thomas Sean Connery s-a născut într-o familie modestă, în Edinburgh, Scoţia, petrecându-şi adolescenţa muncind pentru a se putea întreţine.
În ciuda condiţiei modeste a părinţilor, Sean Connery a ajuns unul dintre cei mai strălucitori actori ai cinematografiei, care l-a interpretat magistral pe agentul James Bond.
Actorul a jucat pentru prima oară rolul agentului 007 în pelicula ,,Dr. No”, în 1962, ca apoi să interpreteze acelaşi rol în alte şase filme. De asemenea, a interpretat roluri în peste 80 de filme, printre acestea numărându-se „Diamantele sunt pentru totdeauna", „Crimă în Orient Express", „Niciodată să nu mai spui niciodată", „În căutarea lui Forrester", „Capcană pentru hoţi”.
În decursul carierei, a câştigat numeroase premii, precum premiul Bafta pentru cel mai bun actor în filmul „În numele trandafirului”, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în „Incoruptibilii", cinci premii oferite pentru întreaga activitate şi premiul Golden Lion pentru contribuţia adusă cinematografiei.
În 1989, a fost proclamat „Cel mai atrăgător bărbat în viaţă" de către revista People. În ceea ce priveşte viaţa personală, Connery a fost însurat de două ori, prima dată cu actriţa Diane Cliento, cu care a trăit 11 ani, şi apoi cu artista Micheline Roquerbrune.

Sursa foto: nme.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii