Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Un succes al Căilor Ferate Franceze şi mândria Europei...

ro

22 Sep, 2014 11:59 1600 Marime text
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la lansarea primei linii TGV între Paris şi Lyon. TGV a făcut prima cursă de la Paris la Lyon pe 22 septembrie 1981, iar primii călători au urcat la bord pe 27 septembrie 1981, când a fost inaugurat şi primul tronson de mare viteză de 302 km, Paris - Saint-Florentin, Sathonay, în prezenţa preşedintelui de atunci, Francois Mitterrand.
Avantajele, respectiv fiabilitatea şi confortul pe care TGV îl asigura, au făcut din trenul de mare viteză un succes al Căilor Ferate Franceze şi mândria Europei. Caracteristicile TGV au fost, din prima zi şi până în prezent, fiabilitate, siguranţă şi frecvenţă regulată a trenului de călători. TGV a beneficiat de un succes comercial mult peste aşteptări, ceea ce a făcut posibilă deschiderea a noi trasee.
Trenul francez TGV este un tren electric care poate circula cu viteză mare, fiind dezvoltat de Societatea Naţională a Căilor Ferate Franceze. Trenul poate atinge 200 km/h pe linii clasice sau poate depăşi 250 km/h pe linii de mare viteză. În prezent, Franţa deţine peste 230 de staţii special amenajate pentru trenurile de mare viteză.
 
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii