Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 28 iulie, doi dintre cei mai importanţi şi mai renumiţi muzicieni ai lumii...

ro

28 Jul, 2014 00:00 2933 Marime text
Astăzi, se împlinesc 264 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii, Johann Sebastian Bach, dar şi 273 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian.
 
Boala care i-a fost fatală lui Bach a durat câteva luni şi l-a împiedicat să termine „Arta fugii“, sănătatea sa fiind zdruncinată de două operaţii nereuşite la ochi, efectuate de John Taylor, un medic englez care l-a operat şi pe Handel. 
Bach s-a născut în luna martie a anului 1685, în localitatea Eisenach din Germania, şi provenea dintr-o familie cu o lungă tradiţie muzicală. Moartea tatălui său l-a determinat să lucreze de la o vârstă fragedă. Deoarece marea lui dorinţă era să devină un mare organist şi un virtuoz al viorii, în anul 1705, Bach a plecat la Lubeck, pentru a studia cu Buxtehude.
Deşi în timpul vieţii a fost cunoscut ca un virtuoz al clavecinului şi constructor de orgi, în prezent, Bach este considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori ai tuturor timpurilor, fiind celebru mai ales pentru „Concertele brandenburgice“, „Clavecinul bine temperat“ sau „Missa în si minor“. Operele lui Bach, caracterizate prin armonie şi înaltă spiritualitate, sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală şi stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive.
În ceea ce priveşte viaţa personală, Bach a fost căsătorit de două ori şi a avut 20 de copii.
 
 
Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian, Vivaldi, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog italian, s-a stins din viaţă în urma unei îmbolnăviri subite, fiind înmormântat în cimitirul spitalului din Viena.
Antonio Vivaldi a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupunea că era astm, cel pe care Veneţia îl supranumea „Preotul roşu“, din cauza culorii părului său, începând cu anul 1703, s-a consacrat compoziţiei şi învăţământului.
Printre compoziţiile sale se numără câteva sute de concerte pentru vioară, numeroase concerte şi simfonii, sonate, compoziţii de muzică sacră, oratorii, arii, opere. Dintre toate creaţiile sale, cea mai cunoscută rămâne „Anotimpurile“, o primă încercare de programatism în muzica simfonică. Înzestrat cu un auz excepţional, Vivaldi a tipărit 40 de culegeri de sonate şi de concerte, dintre care 13 sunt numerotate ca opusuri, 90 de opere, dar şi muzică sacră, vocală şi corală.
 
Creaţiile lui Bach şi cele ale lui Vivaldi se ridică deasupra epocii, depăşind timpul şi spaţiul, cei doi lăsând în urma lor un adevărat tezaur.
 
Sursa foto: Wikipedia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii