Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 27 iunie, a fost inaugurată Rotonda Scriitorilor, în parcul Cişmigiu (galerie foto)

ro

27 Jun, 2014 10:25 3822 Marime text
Astăzi, se împlinesc 71 de ani de la inaugurarea ansamblului de statui „Rondul” sau Rotonda Scriitorilor, în parcul Cişmigiu, la iniţiativa filozofului Ion Petrovici, ministru la acea vreme. Rotonda Scriitorilor reprezintă o oază de cunoaştere a literaturii şi artei sculpturale româneşti.
Rondul, o platformă circulară, de 20 de metri, creată după model englezesc, cuprinde busturile a 12 cunoscuţi şi importanţi oameni de cultură români, şi anume Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri. Aproape toţi scriitorii sunt înfăţişaţi frontal şi simetric, excepţie face bustul lui Caragiale, care are capul întors spre stânga şi privirea îndreptată în sus.
Pe una dintre aleile parcului Cişmigiu, se găseşte monumentul de marmură pentru cinstirea soldaţilor francezi căzuţi în Primul Război Mondial.
 
 Sursa foto: ampt.ro
Sursa galerie foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii