Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 12 iulie, s-a născut unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură

ro

12 Jul, 2014 00:00 2367 Marime text
Astăzi, se împlinesc 110 ani de la naşterea lui Pablo Neruda, poet şi om politic chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Originar din Parral, oraş aflat în apropiere de Santiago de Chile, Ricardo Eliecer Neftali Reyes Basoalto, pe numele lui adevărat, şi-a pierdut mama, care era învăţătoare, când avea doar două luni. La vârsta de 13 ani, a publicat prima sa lucrare, un eseu, într-un ziar local. Trei ani mai târziu, după ce a adoptat pseudonimul Pablo Neruda, a început să publice poezii, proză, dar şi articole în ziare, primul său volum de poezii fiind publicat când avea doar 19 ani.

Pablo Neruda a fost un poet prolific, scriind poeme epice cu caracter istoric, poezii suprarealiste, politice, de dragoste, dar şi despre natură. Convingerile comuniste nu i-au alterat valoarea literară a operelor, dintre care amintim „Crepuscular“ (1923), „Douăzeci de poeme de iubire şi un cânt de deznădejde“ (1924), „Ode elementare“ (1954), „Pietrele cerului“ (1970), care au fost editate în tiraj mare, în spaniolă şi în alte limbi, dar şi volumul de memorii, „Mărturisesc că am trăit“, publicat postmortem. Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece credea că această culoare simbolizează speranţă.

În anul 1969, scriitorul a candidat la preşedinţia Republicii Chile din partea Partidului Comunist, ulterior retrăgându-se, în favoarea altui candidat. În decursul carierei, Neruda a fost distins cu numeroase premii şi titluri academice, printre acestea numărându-se şi Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru opera lui, care, cu sufletul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi viselor unui întreg continent“. În data de 23 septembrie 1973, scriitorul s-a stins din viaţă, fiind răpus de boală.

Sursa foto: bookaholic.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii