Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:05 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Într-o zi de 8 septembrie, artistul supranumit „Regele Aplauzelor”...

ro

08 Sep, 2014 09:40 1180 Marime text
În anul 2004, pe 8 septembrie, la Bucureşti, în urma unui infarct, s-a stins din viaţă Dan Spătaru, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de muzică uşoară din România, supranumit „Regele Aplauzelor”. La înmormântarea artistului au participat peste 10.000 de oameni.

Născut într-o familie de învăţători, Dan Spătaru, alături de sora sa mai mare, şi-a petrecut copilăria la Aliman, Ion Corvin şi Medgidia. După moartea mamei sale, a urmat liceul la Medgidia, dedicându-se carierei de fotbalist. În acest sens, a jucat ca mijlocaş la Progresul, apoi la Ştiinţa Bucureşti. Ulterior, deoarece suferea de hernie de disc, s-a dedicat muzicii.

Potrivit Wikipedia, primele melodii interpretate de Dan Spătaru au fost cele ale Cameliei Dăscălescu, iar primul succes l-a înregistrat cu „Măicuţa mea” de Temistocle Popa. Melodiile artistului se transformau în şlagăre, printre acestea numărându-se „Tărăncuţă, tărăncuţă”, „Nu m-am gândit la despărţire”, „Drumurile noastre”. În Cuba, în cadrul unei spectacol, Dan Spătaru a fost aplaudat timp de 16 minute şi 19 secunde. Din acest motive, a fost numit „Regele Aplauzelor”.
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, în anul 1972, la Teatrul Fantasio din Constanţa, a cunoscut-o pe Sida. Doi ani mai târziu, cei doi s-au căsătorit şi au avut o fetiţă, Dana.
 
Sursa foto: jurnalul.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii