Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:41 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că? Cântăreața de muzică folk Tatiana Stepa ar fi împlinit astăzi 58 de ani

ro

21 Apr, 2021 00:00 1500 Marime text

Tatiana Stepa s-a născut la data de  21 aprilie 1963. Artista a încetat din viață în anul 2009, la vârsta de 46 de ani.


În copilărie, Tatiana Stepa a urmat cursuri de balet, vioară şi pian şi, ulterior, a urma cursurile „Liceului de Arhitectură” din Bucureşti. 


În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit „Şi-am să-mi fac o doină", rămânând în componenţa acestuia până în anul 1985, după care, din 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului „Totuşi Iubirea", participând la peste 2.000 de spectacole, conform wikipedia.org.
După interdicția din 1985 a Cenaclului Flacăra și a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani la mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la București.
Din anul 1996 până în 2009 a mai susținut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor orașe din România, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din țară și la alte festivaluri concurs de muzică folk și poezie.
A compus atât pe versuri proprii, cât și pe ale unor poeți din literatura universală și română. A cântat singură, apoi împreună cu Magda Pușkaș au format grupul Partaj.
Ultimul recital l-a susținut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche în data de 31 iulie 2009.
A încetat din viață vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineața, la Spitalul Militar din București. Cântăreața avea 46 de ani și suferea de cancer.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii