Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Astăzi, actorii Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones...

ro

25 Sep, 2014 11:30 6111 Marime text
Astăzi, celebrii actori Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones, care formează un cuplu în viaţa reală, îşi sărbătoresc ziua de naştere. Michael Douglas împlineşte 70 de ani, iar Catherine Zeta–Jones 45.
 
Născut în anul 1944, în New Jersey, Michael Douglas este un actor şi producător american, fiul actorului Kirk Douglas şi al actriţei Diana Dill. A studiat la şcoala Eaglebrook din Deerfield, Massachusetts. Împotriva dorinţei tatălui său, decide să devină actor. Dragostea pentru cinematografie îl determină să renunţe la Yale pentru a studia drama la Universitatea din California.
Îşi începe cariera în 1970, iar primul rol important este cel din filmul „The Streets of San Francisco” (1972). În 1988, şi-a format propria companie de producţii. Recunoaşterea internaţională vine odată cu interpretarea unui rol în thriller-ul „Basic Instinct”.
 
 Născută în Swansea, Ţara Galilor, Catherine Zeta-Jones a urmat cursurile unei şcoli din oraşul natal, apoi Şcoala de Arte din Chiswick, Londra. A devenit cunoscută pe plan internaţional odată cu rolurile din miniseria „Titanic”, sau din producţia regizorului Steven Spielberg , „Masca lui Zorro”. De-a lungul anilor, i-au fost oferite numeroase roluri, alături de actori celebri, în productii precum „Entrapment”, „The Haunting”, „Traffic”, „Chicago”, rol care i-a adus şi un premiu Oscar, „Legenda lui Zorro. Rolul din „Chicago” i-a mai adus un premiu BAFTA şi un trofeu Screen Actors Guild Awards.
În paralel cu cariera cinematografică, Catherine Zeta-Jones este purtătorul de cuvânt al unui brand de cosmetice şi bijuterii. În 2010, a fost decorată cu ordinul cavaleresc Commander of the British Empire.
În ceea ce priveşte viaţa personală, în anul 1998, l-a cunoscut pe actorul Michael Douglas la Festivalul de Film Deauville din Franţa, cu care s-a căsătorit în 2000, la New York. Împreună au doi copii, Dylan Michael Douglas şi Carys Zeta Douglas.
 
Sursa foto: www.telegraph.co.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii