Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Termenul de valabilitate a biletelor de trimitere de la medici va fi prelungit, în contextul pandemic

ro

26 Oct, 2021 00:00 4714 Marime text
  • Se prelungește până la finalul lunii în care încetează starea de alertă valabilitatea trimiterilor medicale și nu numai
  • Sunt incluse în ordin și recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, precum și pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, ce se depun/ se transmit la casa de asigurări de sănătate
 
 
Prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 2.213/937/2021, publicat pe 22 octombrie în Monitorul Oficial nr. 1.009, se elimină necesitatea prelungirii succesive a valabilității unor documente emise de medici, în condițiile în care starea de alertă se tot prelungește de la lună la lună, iar asigurații au nevoie de aceste documente pentru a putea face diverse investigații.

Astfel, se prelungește până la finalul lunii în care încetează starea de alertă, declarată în contextul pandemiei de coronavirus, termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până atunci:

 
  • biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
  • recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, precum și pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, ce se depun/ se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
 
„În cazul deciziilor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, pentru dispozitivele de protezare stomii şi pentru dispozitivele pentru incontinenţă urinară, al căror termen de valabilitate a fost prelungit, se emite o nouă decizie de aprobare, cu precizarea duratei pentru care se prelungeşte decizia iniţială, precum şi taloanele aferente perioadei pentru care a fost prelungită decizia. Atât noua decizie, cât şi noile taloane se transmit persoanei beneficiare prin orice mijloace de comunicare”, scrie în ordin.

Această măsură este necesară, după cum a fost motivată apariția acesteia, pentru eliminarea „riscului neacordării drepturilor prevăzute de lege persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate” și pentru asigurarea permanentă a continuităţii acordării serviciilor medicale.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și 

În atenția pacienților! O serie de trimiteri medicale nu vor mai avea valabilitatea prelungită
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii