Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 30 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum au fost fraudate fondurile destinate pistelor de biciclete la Bacău. DNA anunță trimiteri în judecată

ro

30 Jan, 2026 15:47 175 Marime text

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a mai multor funcționari din cadrul Primăriei Bacău, într-un dosar ce vizează fraude cu fonduri europene destinate managementului traficului și pistelor de biciclete.

Printre principalii inculpați se numără la data faptei administrator public al municipiului Bacău și Anghel Constantin-Adrian, la data faptelor director al Agenției de Dezvoltare Locală Bacău din cadrul Primăriei municipiului Bacău


 Oficial de la DNA 

 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 
Piștea Ciprian-Octavian, la data faptei administrator public al municipiului Bacău și Anghel Constantin-Adrian, la data faptelor director al Agenției de Dezvoltare Locală Bacău din cadrul Primăriei municipiului Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

Fediuc Ionel, la data faptelor consilier superior în cadrul Primăriei municipiului Bacău,pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,


B.D. și M.S., reprezentanți ai S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L. și Z.C.R. și D.M., reprezentanți ai S.C. Zuberecomexim S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată șifals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L. și S.C. Zuberecomexim S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și
L.B.C., persoană fizică fără calitate specială, șef de șantier și angajat al S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
 
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

Dosarul vizează modul de aprobare a plăților aferente situațiilor de lucrări în cadrul proiectului cu denumirea „Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta în municipiul Bacău” și depunerea cererilor de rambursarela Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, proiect finanțat din Fondul European de Reconstrucție și Dezvoltare și având ca beneficiar municipiul Bacău.


Concret, în perioada 2023-2024, în contextul executării lucrărilor de refacere a trotuarelor afectate de canalizații electrice și fibră optică din proiectul menționat, inculpatul Piștea Ciprian-Octavian, în calitate de administrator public al municipiului Bacău, precum și ceilalți doi inculpați funcționari din primărie,deși cunoșteau că materialele prevăzute în proiectele tehnice și în ofertele financiare făcute de societatea comercială contractoare S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L.nu vor fi folosite, ar fi avizat la plată facturi fiscaleși certificate de plată, respectiv ar fi dispus plățile către executant, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1.419.028 lei în dauna municipiului Bacău și obținerea unor foloase necuvenite de către societatea contractoare.

În realitate, refacerea trotuarelor ar fi fost realizată cu materialele (pavaj/pavele) existente deja la fața locului sau puse la dispoziție de beneficiarul Primăria municipiului Bacău.

De asemenea, la datele de 17 noiembrie 2023 și 15  februarie 2024, inculpatul Piștea Ciprian-Octavian și ceilalți doi inculpați funcționari din primărie, ar fi înlesnit și l-ar fi ajutat pe primarul municipiului Bacău să depună, fără vinovăție, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, două cereri de rambursare aferente proiectului anterior menționat, pentru care cunoșteau că vor fi prezentate documente justificative false (facturi și certificate de plată), în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
 
Facturile ar fi fost emise de S.C.Hidro Salt-B-92 S.R.L. și întocmite de către administratorul societății B.D.,prin atestare de împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la sumele ce trebuiau achitate de către beneficiar.

Situațiile de lucrăriemise de S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L. ar fi fost certificate de  reprezentanții (diriginți de șantier) aiS.C. Zuberecomexim S.R.L., firmă contractantă desemnată drept supervizor, documentele justificative conținând mențiuni necorespunzătoare realității referitoare la materialele folosite și la sumele ce trebuiau achitate de către beneficiar. 

În contextul cercetărilor, inculpatul  L.B.C, în calitate de șef de șantier, angajat al S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L., ar fi făcut declarații neconforme cu realitatea referitoare la aspecte esențiale ale cauzei.
 
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.076.134,50 lei.
Primăria Municipiului Bacău a precizat că își exercită dreptul de a participa în procesul penal în calitate de persoană vătămată și că se constituie parte civilă cu suma de 1.419.028 lei.
 
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 279.782euro (echivalentul a 1.419.028 lei, la cursul BNR), aparținând inculpatului B.D., reprezentant al S.C. Hidro Salt-B-92 S.R.L.
Suma a fost depusă de inculpat într-un cont al A.N.A.B.I., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.
 
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Bacău,  cu propunerea de a se menține măsuraasiguratorie dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



   

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii