Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrulnatura.ro Fazele lunii şi influenţele asupra organismului

ro

17 Jan, 2022 00:00 3348 Marime text
  • Nu există alimente interzise sau cu efect rău asupra organismului.
  • Există numai momente potrivite şi nepotrivite de a le adăuga în alimentaţie. 




Strămoşii noştri cunoşteau influenţa fazelor lunii asupra organismului şi-şi coordonau diferitele activităţi funcţie de aceasta. Oricine a observat că în anumite zile are mai mult poftă de dulce, iar în altele de sărat ori acru. Oricine a simţit că anumite părţi ale organismului funcţionează mai bine şi altele mai puţin bine. Există un întreg CALENDAR al momentelor oportune sau mai puţin oportune pentru diferite activităţi.
 
 


 
De exemplu, spălarea părului şi tunderea lui în anumite zile determină o îndesire şi întărire a lui, iar în alte zile, o slăbire şi cădere.



Teoria este mult mai lungă şi mai elaborată. Hippocrate, părintele medicinei spunea: Nu putem crea fenomene şi pentru că nu le putem crea, nu depinde de fenomene, ci depinde de noi.



Multe dintre activităţile zilnice ale oamenilor sunt influenţate de ritmurile naturii, plantele au calităţi diferite, funcţie de momentul recoltării, administrarea medicamentelor şi anumite tratamente naturale se face funcţie de fazele lunii, multe evenimente petrecute în natură : fluxul şi refluxul, naşterile, vremea, ciclul femeilor sunt în legătură cu mişcarea Lunii. Strămoşii noştri au descoperit constelaţiile şi semnele zodiacale, sub forma a 12 impulsuri de forţă, fiecare având o culoare şi proprietăţi caracteristice specifice diferite. Constelaţiilor traversate de Soare (pe parcursul unui an) şi de Lună (pe parcursul unei luni) în decursul unei astfel de impuls li s-au dat 12 nume diferite, apărând cele 12 zodii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricors, Vărsător şi Peşti. Multe calendare din vechime se orientau după mersul Lunii, deoarecele forţele poziţiei Lunii în semnele zodiacale erau de o importanţă mai mare decât cele guvernate de poziţia Soarelui. Chiar şi azi, Paştele se sărbătoreşte în prima duminică care urmează după prima Lună plină de la începutul primăverii.



Există următoarele stadii  ale Lunii:
– Luna nouă
– Luna în creştere
– Luna plină
– Luna în scădere
– Poziţia Lunii în semnele zodiacale
 
 
 
Luna nouă – când Luna se situează între Pământ şi Soare, faţa îndreptată spre noi se află în întuneric; se vede ca o semilună subţire, iar câteva ore nu se mai vede deloc. În calendar este reprezentată printr-un cerc negru. Postul ţinut în această zi are puterea maximă de detoxifiere a organismului, dacă vreţi să renunţaţi la obiceiurile proaste sau să întreprindeţi ceva nou, este cel mai indicat punct de plecare. Este ideal pentru curăţenie şi spălat. Vremea se poate schimba foarte uşor în jurul acestei perioade.

Luna în creştere – următoarele 14 zile după luna nouă – tot ceea ce trebuie să asimileze organismul, tot ceea ce-l formează şi-l întăreşte va avea o acţiune dublă (acum se dau vitamine, minerale, cineva se poate îngrăşa mai uşor). Sunt propice activităţile intelectuale, se reţine totul mai uşor, nu este foarte eficientă curăţenia, pentru că praful se depune mai uşor în această perioadă.

Luna plină – când Pământul se află între Soare şi Lună şi luna se vede în întregime pe cer. În calendare este reprezentată printr-un cerc alb. În ceasurile dinaintea Lunii pline, se simte efectul asupra oamenilor, animalelor, plantelor În această perioadă, plantele medicinale culese au acţiune terapeutică mai intensă. Este o zi ideală de post, pentru că orice se asimilează mult mai repede, rănile sângerează mai puternic, nu se fac operaţii şi intervenţii chirurgicale (vindecările sunt greoaie, sângerări mari). Vremea se poate schimba foarte uşor. Zi bună de odihnă şi meditaţie.




Luna în scădere – următoarele 14 zile după luna plină – acum operaţiile şi intervenţiile chirurgicale reuşesc cel mai bine şi sunt uşor suportate de pacienţi, toate muncile manuale din casă sunt mai uşor făcute, tot ce mâncăm nu se depune atât de uşor. Măştile cosmetice acţionează mai bine, orice tratament de purificare, de drenaj (curăţenie fiere, rinichi) este mai eficient. Sunt mai eficiente activităţile desfăşurate în grădină sau natură. Ţine mai mult curăţenia din casă.




Luna în semnele zodiacale

Hippocrate spunea  că cel care pratică medicina fără a lua în considerare mişcarea stelelor, este un prost şi nu operaţi părţile corpului care sunt guvernate de semnul pe care îl străbate luna.
Fiecare stadiu al lunii într-un semn zodiacal exercită asupra oamenilor influenţe specifice asupra corpului şi organelor. Se vorbeşte de faptul că fiecare zonă a corpului este guvernată de un semn zodiacal.

Există o serie de corelaţii:

– tot ce se face pentru sănătatea unei regiuni a corpului guvernată de semnul zodiacal pe care tocmai îl parcurge Luna are o eficienţă mai mare decât în alte zile (cu excepţia intervenţiilor chirurgicale) – adică masaje, îngrijiri etc.
– tot ceea ce încarcă sau încordează regiunea corpului guvernată de semnul zodiacal pe care îl străbate Luna acţionează mai dăunător decât în alte zile
– când luna este în creştere în semnul zodiacal, toate măsurile de tonifiere sunt bune, iar pe luna în scădere, toate măsurile de detoxifiere sunt bune



 
Sursa text: www.centrulnatura.ro

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii