Poezia zilei Semne primordiale - Irina Lucia MIHALCA

Semne primordiale


Cu ea în gând.
O clipă, o clipă voluptoasă!
Locul unde zidurile se topesc.
Fiecare undă – catifea netezită cu căldura buzelor
înmuiate
de catifeaua fierbinte.



Crud, dar cald, verdele atins de ea devine fierbinte.
Străbați câmpia spre izvoarele secrete.
În prezența râurilor învolburate,
liniile curbe devin spirale unghiulare.
O ridici în trepte efervescențe,
netrăite, încă,
spre culmi necunoscute,
spirală cu volute multiple,
îmbrățișate-n lanț, în oglindă.
Apa și viața!
Vrei să-i guști fiecare strop,
vibrând cu un val de căldură,
coloană romboidală, în zig-zag,
două scări
– una să urci spre Cer
și una să ajungi spre Pământ,
fulgerul prin care Cerul
a dăruit omului Focul.
Cu întreg Universul comunici.
Cu ochii acoperiți, un somn adânc,
pierdut în vise galopante.



Urmărești linia trupului – o plutire între buzele
și brațele visului
accentuate de fântână,
un unghi și sensul vieții.
Linii paralele,
doar in prezența apei e posibilă viața.
Un vis. Ea are cheia.
Un semn ceresc ți-a țesut și cusut.
Un cerc – mișcarea fără de început și sfârșit.



Și mâine ai zbura!