Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:40 28 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poezia zilei Furaţi de-un nou anotimp - Irina Lucia Mihalca

ro

15 Aug, 2020 00:00 499 Marime text

Furaţi de-un nou anotimp



Ploaia redă seminţei creşterea de viaţă însăşi.
Auzi cum bate ritmic miezul în lemn?
Cu mine te-opreşti în linişte
pentru a uita de tine,
inima mea e lipită de inima ta,
îţi ascult respiraţia, e-aceeaşi ca a mea.
Umbrele cad în adâncurile acestui preludiu.
O mare de sunete!
Auzi foşnetul şi cântul frunzelor,
ca o trecere prin noi,
în timp ce crengile salciei
ne-ating
şi-n dansul lor ne urcă la cer?
Unde eşti? Delir printre ape.

Furaţi de-un nou anotimp
asculţi cum creşte clipa?
O respiraţie ne ridică pe aripi de vânt,
un fluviu pe pagini de dor
este poemul nostru.


Prin dezmierdări de cuvinte, furtună de dorinţe,
tu, femeie-floare, până la carminul fluturilor
îl ameţeşti sorbind lumina
ce curge
din râul de flăcări.
Scăldaţi în soare ne regăsim
în fiecare cuvânt, în fiecare punct,
în fiecare semn
şi spaţiul necuprins dintre ele.
Curcubeul de tăceri amestecă
infinitul cu magia luminii,
locuind oceanul,
izvoarele Cerului ne contopesc,
se-nchină altarelor vieţii,
înălţând ruguri de flori viselor.
Cu mâna atingi
culorile răsăritului şi-ale apusului.


Tot ce ştim acum – cuvintele rămân în noi
pentru toată viaţa!
Nu pleacă, continuă să păşeaşcă cu noi,
în tăcere, asemeni celor plecaţi!
Pribeag printre frunzele toamnei
priveşti copacii,
străbaţi o stradă lungă,
simţi şi pătrunzi în carne
lumina
din câmpiile
cuvântului întemniţat,
în diamant pur poartă un sunet,
printre tărâmuri de ape
construieşte contratimpi,
accente ritmice, sincope...

În palmă, linia destinului
– linia noastră –
o atingi diafan
ca pe o gamă armonică,
ţi-e teamă de pauza
dintre cele două momente,
totul începe să se zbată în tine.
Aşezată acolo unde e cumpăna vieţii
pentru a-i da un sens
intru în tine
pentru a-mi găsi locul.
Simţi că te pierzi şi regăseşti,
în acelaşi timp,
cuprinzându-mă.
Priveşti în ochi durerea
şi laşi pe cineva să te iubească.


Uneori un semn este doar un semn,
uneori un punct este doar un punct,
uneori un spaţiu este doar un spaţiu,
uneori un cuvânt este doar un cuvânt.
Dacă lumea este un labirint
unde-i vei găsi harta? –- te-ntrebi.
Când Moartea ne cântă
suntem pe-aceeaşi undă.


Deoparte pluteşte Cartea pierdută,
arsă, regăsită, rescrisă apoi.
Un clopot de apă
ni se-nchide deasupra,
în tâmple zvâcneşte ochiul de peşte.
Prin colţii morţii urci pe scara vieţii,
cu fiecare clipă
provoci intervale întinse,
reinventezi comori
să-ţi continui drumul,
dezveleşti adâncul. Acolo eşti viu!


Pe masă, într-o altă lume, citesc pe-o foaie:
- Bine te-am regăsit, iubito!


24 octombrie 2014


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii