Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:20 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poezia zilei Confuzia Timpului

ro

23 Jun, 2018 00:00 593 Marime text
Confuzia Timpului
 

 
 Ai vrea să mă uiţi în acest ireal aprilie,
 ai vrea să mă uiţi, gândindu-mă, 
 într-o blândă visare.
 În zare priveşti stolurile îngheţate 
 precum copacii albi,
 frunzele-ţi plâng zâmbetul,
 în zare priveşti cerul, 
 aşteptând o privire.
 Ochii te dor de-atâta mirare.
 Tu ştii ce e Lumea! 
 Tu ştii cine eşti tu! 
 Tu ştii cine sunt eu! 
 
 N-am să te-ntreb ce e Moartea,
 îmi vei răspunde: 
 - Ştiu, dar nu vreau să-ţi spun!
 De-aproape o lună nu mai dormi.
 E o vreme ciudată, 
 de iubire nebună sau de Moarte, 
 sau de Iubire şi Moarte, 
 nici învăţaţii nu ştiu a spune.
 ...................................................
 De dincolo de timp, din Necuprins,
 Ea-ţi zâmbeşte, pe buze are
 mireasma începutului.
 De dincolo de timp se-ntoarce
 să-şi sărute Iubitul 
 în Timpul ăsta schimbător.
 Cu-ncredere lasă, în urmă, trecutul,
 dincolo de limitele timpului
 deschide fereastra realităţii dorite,
 naşterea altor începuturi.  
 Din străfulgerarea luminii 
 aduce un nou gând 
 şi-l îmbracă
 în suave, calde emoţii, 
 în culori de iubire, 
 în armonia sunetelor celeste
 - Acum, Aici, în noul Timp -.
 ................................................
 În fiecare clipă totul curge.
 Mâine va fi altfel...
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii