Calendar ortodox, 21 august 2026. Iată ce sărbătoare este astăzi!
Calendar ortodox, 21 august 2026. Iată ce sărbătoare este astăzi!
180
Marime text
Sfântul Apostol Tadeu; Sfinții Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust
Sfântul Apostol Tadeu a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli. Sfântul Tadeu a primit botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul. Ajunge în Edesa, locul său de naștere, după Învierea și Înălțarea Domnului. Aici îi va dărui lui Avgar, după făgăduința Mântuitorului, Sfânta Mahrămă. Avgar, sărutând acest chip nefăcut de mână omenească, s-a vindecat de lepră, apoi a primit botezul. În urma acestei minunate vindecări, poporul a lepădat credința în idoli și s-a botezat. Așa s-a luminat cu Hristos toată cetatea Edesei.
Sfântul Apostol Tadeu a predicat Evanghelia în Siria și Fenicia. A trecut la cele veșnice în Berit, cetate din Fenicia. În anul 377, moaștele sale au fost aduse în Constantinopol.
Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust
Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust sunt cinstiți pe 21 august. Acești sfinți au trăit în secolul al IV-lea și au suferit moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian (284-305).
Sfântul Mucenic Donat diaconul, împreună cu Sfântul Mucenic Romul, preot, și Sfântul Mucenic Silvan, un alt diacon, au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în rândul comunităților creștine. Alături de ei se află și Venust, fratele diaconului Donatus.
Menționăm că în anii 303-304 Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine, uciderea preoților și chiar a credincioșilor, dacă nu voiau să jertfească zeilor păgâni.
Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust au fost arestați pentru că nu au vrut să renunțe la credința lor creștină. Li s-a cerut să se lepede de Hristos, dar au refuzat. Refuzul lor a stârnit mânia prigonitorilor, care au hotărât să-i supună la chinuri cumplite. Au suportat cu mult curaj bătăile, torturile și umilințele, rugându-se neîncetat lui Hristos.
Pentru că nu au renunțat la credința în Hristos și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni, preotul Romulus, diaconul Silvan, diaconul Donat și fratele său Venust au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium. Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304.
Tot în această zi, facem pomenirea:
-
Sfintei Mucenițe Vasa, împreună cu copiii ei: Teognie, Agapie și Pistos;
-
Sfintei Teoclita, făcătoarea de minuni.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


