Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:23 18 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Ana Blandiana - Vânătoare

ro

24 Sep, 2014 00:00 1845 Marime text
N-am alergat niciodată după cuvinte,
Tot ce-am căutat
Au fost umbrele lor
Lungi, argintii,
Târâte de soare prin iarbă,
Împinse de lună pe mare;
Nu am vânat niciodată
Decât umbrele vorbelor –
E o foarte iscusită vânătoare
Învăţata de la bătrâni
Care ştiu
Că din cuvânt
Nimic nu e mai de preţ
Decât umbra
Şi nu mai au umbră
Cuvintele care şi-au vândut sufletul.

Despre Ana Blandiana

Născută în anul 1942, la Timişoara, Ana Blandiana, fiica preotului Gheorghe Coman, a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, debutând în revista „Tribuna” din Cluj, cu poezia „Originalitate”.
Ana Blandiana, pseudonimul Otiliei Valeria Coman, este o luptătoare a libertăţii civice contemporane din România. De-a lungul anilor, a călătorit în diverse ţări europene, participând la conferinţe şi festivaluri de poezie.
În decursul carierei, a fost distinsă cu numeroase premii, printre acestea numărându-se Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul Internaţional „Gottfried von Herder” (1982), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002).

Ti-a placut articolul?

Comentarii