Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:14 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Echilibrul masculin – feminin - munca în joacă, sau Jocul ca o muncă

ro

27 Feb, 2015 00:00 940 Marime text


Începând de pe 20 februarie 2015 are loc o conjuncție a planetelor Venus și Marte (care se și pot observa pe cer, în nopțile fără nori – o stea foarte luminoasă = Luceafărul = planeta Venus și o stea roșiatică lângă ea = Marte).

Energia masculină este mai aproape ca niciodată de energia feminină și posibilitatea echilibrului este mai mare în acest ”tranzit stelar” ocazional.

O discuție între elevii Școlii 5D mi-a adus în atenție un subiect important, legat de echilibrul Masculin – Feminin – nu doar în lumea din jurul nostru, ci și în fiecare dintre noi.

Știm că aspectul Masculin este cel legat de ”a face”, de acțiune, de îndeplinirea practică a treburilor. Un bărbat ”muncește”, nu se joacă. Este foarte serios în tot ceea ce face. El ia totul ca pe o sarcină – chiar și JOCURILE. Orice din viața lui este o mare responsabilitate, pe care și-o duce, uneori, ca pe un samar plin de pietre.

În schimb, aspectul Feminin este cel legat mai mult de ”a fi”, ”a simți”, ”a trăi”, a se juca, a crea, a încerca diferite variante noi. Femeile sunt mult mai deschise la schimbare decât bărbații, pentru că ele se plictisesc mai repede decât ei.

Mi-am amintit fabula cu ”greierele și furnica” și mi-a venit să râd, gândindu-mă că Furnica (căreia noi îi atribuim calități feminine) manifestă de fapt, toate înzestrările masculine (este muncitoare, silitoare, responsabilă, prevede greutățile, își ia măsuri de precauție și nu se lasă ”distrasă” de frumusețile din jur – își vede de scopul ei). În timp ce Greierele (considerat masculin) se comportă ca o adevărată ”divă” – simte, dansează, cântă, este îmbătat de frumusețea din jur, apreciază farmecul Naturii și se lasă în voia simțurilor.

Suntem educați din timpul Școlii (chiar a grădiniței) să ne comportăm cu toții ”masculin” – să fim ”serioși, responsabili, să muncim și să ne programăm/planificăm viața”. Doar exprimarea acestor ”însușiri” este ”recompensată” la elevi (fie ei băieți sau fete).
Atributele ”feminine” (creativitatea, aprecierea frumosului, nevoia de joacă și mai ales nevoia de schimbare / adaptarea la schimbare) sunt considerate ”frivole” și sunt descurajate continuu (de multe ori sub amenințarea pedepselor).

Doar cei foarte puternici sau motivați reușesc să supraviețuiască tăvălugului de ”dresaj” al Sistemului educațional – special organizat să ne transforme în ceea ce nu suntem, nemai lăsându-ne să fim ceea ce suntem, cu adevărat: ființe de LUMINĂ, ființe pline de BUNĂTATE, ființe CREATIVE, îngeri care experimentăm pe Pământ diferitele aspecte ale trăirii în corp fizic.

Mama Pământ, planeta noastră iubită, care ne găzduiește, ne apără de energile Universului și ne furnizează hrana trupurilor – este întruparea Energiei Feminine.
Terra – sau Gaia – este MAMA noastră – este MAMA primordială a tuturor oamenilor.

Iar o femeie are nevoie de Joacă – de Schimbare – de Creativitate.

Și ce fac oamenii, în special cei care lucrează pământul (cei implicați în agricultură, în producerea alimentelor pentru noi toți)?
O abuzează înfiorător – introduc în trupul mamei Pământ brazdele plugurilor, o ”însămânțează” cu semințe modificate genetic, pe care Pământul nu le recunoaște, și adaugă substanțe chimice, care usucă și pustiesc totul.
Când ”muncesc” la Pământ – oamenii nu mai fac de mult ”parteneriat” cu Mama Pământ, nu mai comunică cu ea, nu-i ascultă semnalele, nu-i aud dorințele, nu-i înțeleg fluxurile schimbătoare (Este feminină! Este mereu schimbătoare!)

Interesant că cei mai mulți implicați în producția alimentelor care ne țin pe toți în viață sunt bărbați – educați să fie ”responsabili” și ”să muncească” (chiar și cu forța) Pământul – pentru ”a-și hrăni familia”.
Iar relația multora dintre bărbați cu femeile (iertare dacă vi se pare misogin comentariu, este doar o constatare) este una ”în forță”, tip ”impunere”.

Și este de înțeles, atâta timp cât modelul majoritar educat în școli și agreat în societatea umană este ”modelul în forță” (copii sunt educați cu forța, sunt vaccinați cu forța, sunt socializați cu forța).
La fel și Mama Pământ, este tratată ”cu forța” și este ”stoarsă” de resurse (și nu ne referim doar la agicultură, ci la toate ramurile industriale – de la minierit, până la industria producătoare de energie – hidrocentrale, termocentrale, centrale nucleare).

În special producția hranei pentru o omenire flămândă și mai agresivă ca niciodată, se face tot ”cu agresivitate” (se forțează obținerea alimentelor).

Dar oare, produsele obținute după ”abuzarea” mamei Pământ (am vrut să folosesc alt cuvânt aici, dar mi s-a părut prea dur) chiar sunt ”nutritive” pentru corpurile celor care le folosesc?

Cum arată copii născuți din abuzuri?
Care este energia pe care o aduc ei în lume?
Unde este echilibrul Masculin Feminin într-o relație în care unul dintre parteneri nu-l respectă pe celălalt, nu-i respectă particularitățile și individualitatea?

Nu suntem învățați să ne respectăm și acceptăm pe noi înșine, cu individualitatea noastră. Mereu suntem nemulțumiți că nu suntem altceva decât suntem (și în felul acesta, ne tratăm exact precum ne tratau tații și profesorii noștri, încercând să ne transforme ”cu forța” în ce nu eram).

Bărbații sunt nemulțumiți că nu sunt mai creativi, mai intuitivi și mai adaptabili, iar femeile sunt nemulțumite că nu au voință mai puternică, că nu iau decizii mai practice și nu sunt mai responsabile.

În loc să ne recunoaștem calitățile diferite, dar minunat de speciale pe care fiecare le poate aduce pe Pământ, în loc să comunicăm deschis și clar cu noi înșine și cu cei din jurul nostru, ne mulțumim cu contacte superficiale, ”colorate” de emoțiile negative ale nemulțumirilor și mereu urmate de abuzuri (verbale, emoționale și uneori fizice).

Așa cum facem cu Mama Pământ.
Pământul poate produce cu eforturi mult mai mici și fără să fie forțat.
Mișcarea revoluționară din agricultură numită ”pemacultură” dovedește acest lucru iar și iar.
Putem să decidem să muncim JUCÂNDU-NE frumos cu mama Pământ, respectând-o și stabilind o relație de colaborare cu ea.

Și roadele sale vor fi extraordinare pentru starea de bine a corpului nostru, dar și pentru energia sufletului nostru.

Sau putem să decidem să ne jucăm continuu ca o MUNCĂ, să ”facem serios” orice fel de activitate și atunci nu mai auzim glăsciorul cristalin al elementelor Naturii. Iar atunci, Ego-ul devine șeful peste tot și toate.

Sunt multe decizii pe care le putem lua.
Decizii care pot fi în ”cel mai înalt” interes vibrațional al nostru (decizii care să ne facă bine, să ne echilibreze interior).

Sau decizii ”mai joase vibrațional” care să ne ducă în stări energetice mai dificile și chinuitoare.

Nu sunt nici bune, nici rele – toate deciziile pe care le luăm.
Doar că fiecare, la rândul său, va ”colora” lentilele prin care vedem totul în jurul nostru.

Echilibrul MASCULIN – FEMININ este o balansare interioară pe care o decidem în fiecare detaliu al vieții noastre.
Putem să tratăm orice facem cu noi înșine, cu corpul nostru, cu sufletul și mintea noastră, cu cei din jurul nostru – cu SERIOZITATE inflexibilă sau cu JUCĂUȘENIE frivolă, sau cu un amestec din cele două.

Deveniți conștienți de ”polarizarea” masculin – feminin din gesturile, cuvintele, acțiunile și viața voastră.
Deveniți un OBSERVATOR a ceea ce se întâmplă în următoarele două săptămâni.
Și nu ”judecați” drept ”bine” sau ”rău” nimic din ceea ce veți observa.
Ceea ce este, este.

Veți putea face alegeri dintr-o poziție mult mai conștientă, după acest exercițiu de ”observație” personală.
Veți redeveni copii care erați, înainte de a intra la Școală = ”matrița de roboți” în care ați fost prelucrați.
Și veți descoperi libertatea de a lua decizii din locul curiozității copilului care cunoaște lumea pentru prima oară.
Și este atras de toate experiențele în egală măsură.
Încercându-le pe toate, deoptrivă.

Buddha vorbea despre ”calea de mijloc”, ca fiind drumul care duce la Iluminare.
Aristotel a descris ”media de aur”, mijlocul dintre două extreme, ca fiind calea (drumul) frumuseții.
Nu prea mult efort, dar nici prea puțin.
Yin și Yang, Feminin și Masculin în ECHILIBRU PERFECT.
(Un film minunat, cu dedicație pentru toți Inner Worlds, Outer Worlds. http://filedelumina.ro/category/articole/filme/)

Venus, energia feminină (a iubirii, frumuseții, creativității, jocului și artei) și Marte (energia voinței, acțiunii, dinamismului, puterii, responsabilității și conflictului) sunt alături de toți copiii Mamei Pământ, în următoarele două săptămâni.

Vă doresc tuturor ”explorare” fructuoasă!

Ti-a placut articolul?

Comentarii