Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al IPJ Constanţa La mulţi ani comisarului-şef Dumitru Catană

ro

08 Jun, 2012 01:00 3391 Marime text
Catana-DumitruCatana01.jpgComisarul-şef în rezervă Dumitru Catană, fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, împlineşte, azi, vârsta de 56 de ani. Acesta s-a născut în anul 1956, în localitatea Moineşti, judeţul Bacău şi a absolvit liceul în localitatea Moineşti, iar în Constanţa, Academia Navală, fostul Institut de Marină, Facultatea de Electromecanică.

A activat în flota română până în 1991, iar în perioada 1991 - 1993 a lucrat la o companie renumită în Franţa, Opal Ferry. În 1993 s-a angajat la Ministerul Transporturilor, departamentul Convenţii Internaţionale de la Inspectoratul Navigaţiei Civile, până în anul 1999. După ce a lucrat şi în sistemul bancar, pe postul de inspector de credite, a plecat în Ministerul de Interne, specialist în domeniul naval, la Poliţia Transporturi din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Din 1999 şi până în 2009 a lucrat în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie şi Informaţii a Ministerului de Interne, ajungând director al Diviziunii de Securitate. Ulterior, a mai ocupat postul de director adjunct al Departamentului de Management, şef Sector, tot al Direcţiei Generale de Protecţie şi Informaţii. În octombrie 2009 a fost transferat la IGPR, pe funcţia de şef Serviciu la Direcţia Rutieră, după care derulat activităţi specifice fişei postului în Oficiul Naţional de Protecţia Martorilor. Comisarul-şef Dumitru Catană a preluat şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa pe data de 19 august 2010, de unde a ieşit la pensie aproape de jumătatea anului trecut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii